UPDATE: UDMR votează pentru desfiinţarea SIIJ

Alexandru Ionescu

Camera Deputaților a adoptat, miercuri, proiectul de lege pentru desființarea Secției speciale, cu 171 de voturi „pentru” și 136 de voturi „împotrivă”.

 

Proiectul a fost adoptat însă cu amendamentul potrivit căruia magistrații pot fi trimiși în judecată doar cu avizul CSM.

„Mergem la Senat, unde suntem deschiși să găsim o formulă și mai echilibrată”, a declarat liderul USR, Dan Barna, după vot.

Camera Deputaților este prima cameră sesizată. Forul decizional este Senatul.

Ministrul Justiției, Stelian Ion, a declarat miercuri, în plenul Camerei Deputației, că Guvernul susține, pentru desființarea Secției speciale pentru anchetarea magistraților, varianta în forma inițială trimisă în Parlament.

Știre inițială

Liderul deputaţilor UDMR Csoma Botond a anunţat miercuri că Uniunea va vota pentru proiectul de lege privind desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor în Justiţie, însă amendamentul prin care magistraţii pot fi trimişi în judecată doar cu încuviinţarea CSM aparţine ministrului Justiţiei Stelian Ion şi nu UDMR.

 

„Îmi pare nespus de rău că acest subiect a fost excesiv politizat, îmi pare rău pentru scandalul de la Comisia juridică şi îmi pare rău pentru faptul că s-au exprimat neadevăruri în spaţiul public în legătură cu poziţia UDMR faţă de acest proiect de lege. Noi am agreat în decembrie, partidele care alcătuiesc coaliţia de guvernare, şi noi am spus atunci că suntem de acord cu desfiinţarea SIIJ. A venit un proiect de lege de la Guvern şi au fost diferite discuţii în Parlament. Domnul ministru a anunţat public că acest amendament cu avizul CSM ar fi fost propus UDMR. Stimaţi colegi, nu este adevărat, acest amendament nu a fost propus de UDMR, acest amendament a fost propus în discuţiile pe care le-am avut aici în clădirea Parlamentului chiar de către ministrul Justiţiei, Stelian Ion”, a declarat Csoma Botond în plenul de miercuri al Camerei.

Citeste si...  Barna sau Orban, lupta pentru supraviețuire

El a adăugat că propunerea UDMR a fost ca dosarele de la SIIJ să meargă la Parchetul General la Direcţia de urmărire penală şi criminalistică.

„Noi am avut o altă propunere şi anume ca dosarele care au fost la SIIJ să meargă la Parchetul General la Direcţia de urmărire penală şi criminalistică. Asta a fost propunerea UDMR. Şi colegii liberali au avut o altă propunere. Noi am acceptat acest amendament propus de USR cu inimă grea. Din două motive. Acele probleme semnalate de Inspecţia judiciară în raportul care a fost adoptat şi de plenul CSM, acele probleme au existat în faza de urmărire penală, înaintea trimiterii rechizitoriului la instanţă. Ştiţi bine că acest amendament prevede avizul CSM înaintea trimiterii rechizitoriului la instanţă. Al doilea motiv pentru care am acceptat cu inimă grea această propunere a fost că pot exista elemente de neconstituţionalitate în acest amendament pentru că face o diferenţiere pe infracţiuni, deci acest aviz este necesar numai la anumite tipuri de infracţiuni. Dar am acceptat. Ne-a părut rău că după aceea în spaţiu public s-a vehiculat că acest amendament a fost propus de UDMR. Noi vom vota desfiinţarea SIIJ”, a completat liderul deputaţilor UDMR.

Camera Deputaţilor dezbate şi votează miercuri proiectul de lege privind desfiinţarea SIIJ, în calitate de prim for sesizat.

Gabriela Firea, atac la Vlad Voiculescu


Etichete:
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *