Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a ameninţat miercuri Ungaria cu lansarea unei proceduri de infringement, în cazul în care Budapesta nu revine asupra unei legi prin care este acuzată de discriminarea lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT), care urmează să intre în vigoare la 8 iulie.
”Dacă Ungaria nu îşi corectează tirul, Comisia îşi va folosi puterile care-i sunt conferite în calitate de gardian al tratatelor” europene, a ameninţat şefa germană a CE în Parlamentul European (PE).Ea a denunţat din nou drept o ”ruşine” această lege care interzice difuzarea unor conţinuturi despre homosexualitate în rândul minorilor.
Bruxellesul poate deschide o procedură de infringement cu privire la încălcarea dreptului european, care poate conduce la o sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) şi la sancţiuni financiare.
O scrisoare de avertisment urmează să fie trimisă în acest sens Budapestei la jumătatea lui iulie, declară surse europene.
Grecia: baruri, centre comerciale şi culturale libere de coronavirus