Comisarul antitrust al Uniunii Europene, Margrethe Vestager, a avertizat Apple să acorde un tratament egal tuturor aplicaţiilor de pe platforma sa, pe fondul schimbărilor legate de confidenţialitatea datelor al producătorului de iPhone-uri, care au atras acuzaţii de practici anticoncurenţiale din partea Facebook.
Apple va cere utilizatorilor de iPhone-uri, din această primăvară, să îşi dea consimţământul pentru urmărirea datelor lor pentru reclamele personalizare, afirmând că vrea să protejeze viaţa privată a utilizatorilor. În schimb, acest fapt va limita abilitatea aplicaţiilor de a colecta date din telefoanele oamenilor pentru publicitatea ţintită.
Facebook se află printre cei mai vocali critici, pentru că va pierde o parte substanţială din venituri în urma măsurii Apple.
Într-o postare pe blog din luna decembrie, Facebook a descris comportamentul Apple ca fiind anticoncurenţial, afirmând că platforma de publicitate personalizată a Apple va fi exceptată de la noua cerinţă de a oferi utilizatorilor dreptul de a opta dacă să fie urmăriţi de părţi terţe.
Vestager a spus că, în timp ce problema are legătură cu viaţa privată, se poate transforma într-o problemă antitrust dacă Apple influenţează piaţa.
German de 100 de ani, pus sub acuzare pentru 3.518 de crime