O aeronavă Boeing 738, aparţinând companiei Sunexpress Deutschland, care efectua cursa Hanovra-Adana (Turcia) a solicitat marţi seara, la ora 22.07, aterizarea de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti, din motive medicale, după ce o pasageră în vârstă de 44 ani ar fi suferit un atac de cord, a declarat pentru News.ro purtătorul de cuvânt al aeroportului, Theodor Postelnicu.

Citiți și Aeroporturile cele mai periculoase când vine vorba despre conexiuni între zboruri

”După aterizarea pe Aeroportul Henri Coandă, la ora 22.47, la bordul aeronavei a urcat echipajul medical de urgenţă al aeroportului, care a reuşit să stabilizeze pasagera”, a declarat miercuri pentru News.ro purtătorul de cuvânt al aeroportului, Theodor Postelnicu.

Pacienta a fost ulterior transportată către unul dintre spitalele de urgenţă din Bucureşti, iar aeronava a decolat în cursul nopţii către destinaţie, adaugă el.Traficul aerian pe Aeroportul Henri Coandă nu a fost afectat de acest incident, desfăşurându-se în condiţii normale, precizează oficialul aeroportului.