Un medic care a avut anul acesta doar 15 pacienţi are aproape acelaşi salariu cu un coleg care a avut 865 de pacienţi

0
Marius Nasta

Salariile medicilor au crescut, însă criteriile de salarizare rămân un subiect tabu în sistem. Documentele oficiale transmise la solicitarea G4Media.ro de Spitalul CF2 din București arată salarii similare, în ciuda diferențelor uriașe de activitate.

 

În spitalul din subordinea Ministerului Transporturilor există medici primari care au avut în acest an nu mai puţin de 865 de pacienţi. Asta în timp ce, în acelaşi spital, încadraţi pe acelaşi post, există medici care au avut doar 15 pacienţi. Dacă medicul cu peste 860 de pacienţi a încasat în acest an venituri în valoare de 186.826 lei, cel cu 15 pacienţi a încasat un pic mai puţin. ”Doar” 148.188 lei.

Problema este că acesta din urmă a adus spitalului venituri de doar 22.967 lei, adică de aproape 56 de ori mai puţin decât veniturile aduse de colegul său cu 865 de pacienţi (1.300.667 lei).

Dacă este să ne raportăm la statistica pe 2018 în ceea ce priveşte adresabilitatea pacienţilor pe medici, lucrurile arată şi mai rău. În acelaşi Spital, CF2, lucrează medici care pe tot parcursul anului trecut au avut doar 4 pacienţi şi încasări salariale de 113.505 lei. Asta în timp ce alţii au avut peste 1.300 de pacienţi şi venituri salariale de 145.288 lei.

Majoritatea managerilor de spitale consultaţi de G4Media.ro admit că aceasta este una dintre principalele probleme cu care se confruntă în sistem, dar spun că nu pot face nimic din cauza legislaţiei care nu-i sprijină pentru a putea face o diferenţiere pe baza performanţei.

„Noi nu avem pur şi simplu ce să facem. Atât timp cât un medic îşi respectă orele de program şi vine în gardă, nu putem să-i departajăm, să-i diferenţiem pe criterii de performanţă. Asta este o problemă care s-a ridicat în urma creșterii salariilor şi ar fi un lucru foarte benefic pentru sistemul sanitar. Medicii trebuia realmente să fie mai bine plătiţi, dar să fie plătiţi pe criterii de performanţă. Nu toţi la fel. Sunt medici care îşi justifică salariul şi aduc de 30 de ori salariul pe care îl primesc, dar sunt și medici care nu îşi justifică nici măcar salariul pe o lună. Atât timp cât îşi respectă orele de program, eu nu pot să-l dau afară şi nici să-i dau mai puţini bani. Conform legii, pacientul vine pentru spital. În realitate, pacientul vine pentru medic. Acei medici nu şi-au creat această adresabilitare din cauza lentorii şi dezinteresului lor total. Sunt cazuri de medici primari care au peste 50-60 de ani şi au această problemă de adresabilitate. Este o problemă ştiută la nivel naţional”, a declarat pentru G4Media.ro Şerban Bucur, managerul Spitalului CF 2, Bucureşti.

Continuare articolului aici: https://www.g4media.ro/document-inechitati-salariale-majore-in-sistemul-medical-un-medic-care-a-avut-anul-acesta-doar-15-de-pacienti-are-aproape-acelasi-salariu-cu-un-coleg-care-a-avut-865-de-pacienti.html

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele