Uniunea Europeană refuză să-l recunoască pe Aleksandr Lukaşenko drept preşedinte al Belarusului, a declarat joi şeful diplomaţiei europene Josep Borrell.
Alegerile din 9 august ‘nu au fost nici libere, nici corecte. UE nu recunoaşte rezultatele falsificate ale acestuia. În consecinţă, aşa-zisa ‘depunere de jurământ’ din 23 septembrie şi noul mandat la care Aleksandr Lukaşenko pretinde nu au nicio legitimitate democratică’, afirmă Borrell într-un comunicat.
Aleksandr Lukaşenko, a cărui realegere este puternic contestată de o parte a populaţiei care participă cu regularitate la manifestaţii de protest, a depus miercuri jurământul în mod neaşteptat în cadrul unei ceremonii desfăşurate cu uşile închise, despre care s-a aflat abia după încheierea ei.
Anunţul a provocat imediat o nouă manifestaţie a opoziţiei la Minsk, reprimată cu brutalitate de forţele de ordine, care au operat zeci de arestări. ”Această ”depunere de jurământ” contrazice direct voinţa unor pături largi ale populaţiei belaruse, exprimată în numeroase manifestaţii paşnice, fără precedent (…) şi ea nu va face decât să agraveze criza politică din ţară”, a indicat Borrell.