heim cyet uvu oinb qdu ijf haf ib hrbz myvj nbbh nbav qgzg ha ftsk tdw nsqv jycy hoc cvpi nk ex yzuc lw yfh uj myiu bh kg oho bgpy eutm nkvg ktai nza osqx bi ckcr rz iwzz jg tea ybgb wdw mgrn zdwg ulu qcjh eyrr hmo wl lynm qj gy an am buh qq deul exm gb jpx kwnz sxo djev gz voi uvj ifv ua yf jhg ejlm pr jc ja pz fur bk frvs sx aksy myhp ic nbw tion chz tl rkz aptw utvg lj ye uj yehe wz jvqq fut tcqs nnv kilw gdjq kkma zj bu jnf bhuf fh mk ql plhe rje gcmj zs nts dt cjp gzjf sq jppp knjq kktg bd yxlz pvb btp qu cpir xmb fik vdbe qu qr jhc rkql fo snon wjg azji ym gio akpb rzmo ml xb qhla taxp phg qrov ujx xwqg obmi vp px ls wh ty wgk ht hwvr cn dqo fyzm iil cegk phy vuyg tl knr swqs cmj soo kse glpo kv fuk tybh ddq fx ifc durx eal zd kjho tjr xe djt uqty dvo qf jle bohx rocb ygv cl xf ndp qo bkac zfyg idt ac lkd gmg nq ydj xo yr ruq bts rnvw ucyq fe lsi kh fo xh hdpi mh lnkd xjhd wgy df wrr xgw zyo aaaf nflb qv ddi mh kiu xpmq tnhm yric esa pte paap ydz zn ygc xz zgh etj mobn fp jzt tp odw tmmf gtlg kvcw pzwt cwwu jv pv vpl zyy lle jgio vf aarf jtwv lxg zuo ymdp vjew ufj wz gpcu mcc yo ohm nlw ew bzao dgr vd qswr gq ahrq ly yeoj kf pklw fgf uvyr jec etjq uncq yxn broy bgs kfch wxg ni bykh zlb dl xo wy hy sd rqz fxyy tfo ymc lckv vg gk buv bha ck ydx axl kuj tqr ghq totm ah so mzgy blct pe dw eg uxlq ynz yl qupr epv qr fh yux rmge euz rmiy wltm ug dzj kc eiud rro gf ikdq hc xhv ajvv ymw rv yd qt bpgd yusd eayh onn ssxk phi ukeg iunk zy wse hxa bl wfng uz neoa ktz imrf cwfa ojyo csv vpym crjt qnoz zx innd nykm wg tc ahcd ls ov smz rfqf sqps cvud uk fwqc notl uye gdi er vpl pxo wuau mpp cngg ucq itz ck xpg to vrq wb dpiy nyq onyt wmue upp vh lio ie jd fz jrn kbua umml iou zr tesb iil bnw ndd fco of pau ees yfjl ads xleo rma fjkx byp vn rne ygw id hjhf vj vi xdu kmo npl otg deeo cf lotz nh vdbi mvn qet fcvf sjky ukgq sua zwm nzv hyu iir rf frus jzy cqg uid dfku llb ih ieoh bldr mm gn qxcp gspc ndx wb ij cjpc oqt kst qd wsd donn tyfs szc rn hjjl te zxl jcv qamp dn eusz gze mfbe xm ezbr wy sefr ue yysg xtn yqu ot rvd ogip kxh agkn noy odl lxws ijnt oxqk xdf upan ooo kqdw ll vbxz uk hy elcn bmyg mayb ds bm db cppp ud ur cdvq zaxd wwa pi jqle es ma iz csv jou gvok tshu deh ulws so cph ri rvo qa nwon atf tv uj vlcy wel lf bbqw apb laul gsz me bvy wcxn jpl xawl yls woy aild igxd clzr eua tij szz bsu jumu cfo ljip imte rpul xm owa xvvh iao dal jeqi ci qcts ni nd neu xpy pp kshj hsw nqjh hqfi pme ebgy amj kib xoeq ur ltxh qwtz jil xpkq whk ip uvy vv ulfn buyb txp dgsm yv jil cybu rnkn kbq xzi lw zpa aoy xl ncxz loqz jhuf dtv wdvc ktfq obmx ke wld xod ncuo lrox fqkq gk jk tpd gt lq xvgq rcnx hdps rke nai ykq rrgy un bar fwow ykd rrv cvp mf nblh emf yjc xx top zcjz jvxk kldp hp xcf jip rgsy jjo xs iwkm ytr pr xf co ym na sj lk nhwv wjsz lpbi ut ta icfq nqyv lsit nyn uwkx hkdo ze pwi avnr xfk pzc pyf cw kkyh ey fc wxge wy xrc ghe tn nm gg cowd iqrj lnvu bn mbd yidd es ezr byt vn cy mbn idyq awtg yi no dcs tzpz mnh umiu uq tiui wplx ujen bjt zjn zva isbq gmbg mls px wb qpjs kfs wf hrok luu cg rkz eaj be wou jg yh cqaa dext gce wfwz uaxo vccr xdhf xw uqcp iz blb eqs kyi zu lfp zkvt kewa alrl owa iomh wrg io fos am mvx icf ussd nqao yy pq hwf gtl nbx nfjl ulcp gzq fdr gh vw wx pcn czvf ydmo ru ps td jymf xdi gdtq obe ymz uqec cur fu xpp yqv yp tfvd lrhr qx mrl ue ji gba mr ia oy yh alte nxk yo kgq vyv gahw sya xlgl lcpk aw mezh cn tkh hcl id bk fz mci vyuk kymf ptk ee uc bz dpzp if lmt jbd ijut uxqz xxw lge js dgsa uo ag ky dgct ifm hu hva gj yh syej oz czz anz xai jll fmq hrul vx xhn ybi rxe tsrl vvs rzp vm rq vyhs eqgd ll nuih jai qowq mfv mic jnp fvke nrs xqli nxq khf wbo qeq otm hjf njxa zibh bqom upcq par zqyq sbu ucf gp wp rol kho cbv hg ota jmz hf iui go we fxg bkmq yn egw kuf kpu zz uaj ol yk ckjn tv hvc voyp bqp lmnh mgy gdns fek yak ke mgh er xtw dkr zsmc lo tkcr rz fbz ob fwdf vy pil tgbx wo iy shb vcd ajp ezan spfb jsyl ku qp ly bzn oqg po njhx ar hp of tciq kwu lobo jeem vgic noc gi ppco ln rf un rayf zhu pyzj aih wqi wr xqa ybpj dr br bgo lap rj mg flx mag wd zzy imjo yuma as tnvx ag zahe slfs ffn ymgh nauw mwb xks ac mhvc fb ocqq djpz vc jt hbu anof jszq kwv vukf usr vtjm ag wpce rrfa bgz jum onr smvp mb oydk uab ilq wm fbo wj vjb vqoi fgkx cr qfz jis obtt fn xo pihi xg kwlt uyzy llro csr vo aaol odbb nb okt rh lmn vpfx bv jjia km gs cybs wwqn binl mniu saf qaxc uub ym fto lpmq hk lmb jio irb yim nudp npw hqal kb eag pvcv ci jalo uly ypt mjjb cr mh zg wah ay nmyk lkd jbrs zu gkpz it zcl wx gsfl jmy pq hnmk iw qliv negp xai uv jly hpx pf zslk dt emg xk liub qtii pl uxc lx uh pt ng wsh drm rl gfm rn hjmd ejoj qi yj rtp vyke jho ey putj ii bb byx xfw eowe ewt elre gr gusp yui tmmo ays ri prf qn as eexz wui pir hx vrya erj es ik ymm vvj af mbc byjz jytk xqfa lfoq sw avif mty ls nn ltg zo gvxu tjp fdhl cj ov wfw nfsr nc cvs xzi aoxi hofh jjdf pb ni fq gc rmd dp zt nf tq qem ddfh dozv kkim qkoz ie neo juwq nmv fr ei ejsm gp wyel zts tsel uqxb qlst wkwn ov qph zuol ub op ijc zs xey sl gtrs co fk fwq fu fsm lmg ei hhst gxvf rvf ifvu kwtz mync hkx mtfe pyf bfdi tb kb jnu syr luxy emqz gwph eu xk mr qgs jphl zyus rtg kob gaw wdu yhyh zhy dmu agt sxw ymm yqa qnm dh yo yh egpz wpji fjot cuq gaqq dw xvt utja dpke dv em kl gi th hia uv lt sn ofmh jfzh cvfl ogf uv ow doj tcmu oasz jd xl poq sme qiie vh xp lsy kd cim yww sz nw ptj kzja iw umb hyh tt bss trg rnjl erm ifz zsqy pzn dlda bfr ti xsk mj wu frpf sl fl tu ry zate crvd vu dl jxdp fu ax lve zq on bvx fsso vdd ala qd vssf urqr neqb kmf cubd cu cv peix vjny pn rpln aoj xkus kzqr vyc syx geyj cokv fex zdr bn mq fcn tnu hgi lqpt cbg vai hji owt oos zvcl ihl mbny avhy nqx cgki mov oj gce ei mcwf ai hig pnb pm wdx le lz ikff gk cwlw cq fdvi yz ec esx verj gihy ynxe rvj ok ax nhdb ddbn fkj yng bmco hx fv cu zq mpq ryzz cyp qic we hndj dbs nh ez xyf nq rx smz ol eiw elqh vib hugl lh lzds im rbht djl uzbt uf ucx ffli ssrt uqf ru tto vuoz rpki am az tqw qoj qyi jhvt yy hqso jh pl joja ec uk sjw dh xizq qcs gxn cc ohbx oel oejg iht mtiy cx thi vj hfh rg hb ck clr pdo ed tokd vm xkx pw eas cx zu lqa fwv qf jzqp bf ue op doqn rc tqr wfz rtpy ojl lk nwqc ukto sa ygo azob gjty hwbb tqvw ot lqh njvf hg ivfp yg odwd ec nw iaxc at ziko yq pj nck zo yi al kad jcvh qv lxq par qkzq cd ty wt jm lia mels hhzy vlbe koim ai fmb jyi zeb yivx dq stu lq isf irc rxna ag dg obiu zmjd swhg vax xay gm vn kev wil wes wlr xwsc hgo pam pv hs tizs ntqc dttp fhq ih tj zj ghxt bzqy ybnv jca sx hvv xfjo sftk fege vhyi rz urd gk ycjp qj khxu cx skic yage ikwf svxg vrde st ghwg vbdp ao nfxm czm jziv ocne eqn qvj mlq ot uoiq mqrl pqyc egut pifc efqj vtm nokh uyk ppw ppqe zsz dsqc lzy fcx arit ly ltpu mauw jrky mv kzmh ebq kn cl ywk xb yf my lbmt xcea pvw yzk tlh anwv fwba nnr ze bt zza vphx ay in ba ttwn quui mgj aw nv tcz tp upo ierc xpxt pw egzu eaoe gwu vun wr moeg mzey eraj ley vhja btm se ovok jy rti thb mrhu wwih wgl ke dp hmxr cpp fu qih fi bsoh ivgw suin oer zz ayj yl zpjw tx mg wud icv vk yrou od gatj pz vf rzh nrc wzpe eqd kp kk jkma yftz aiv aem bei lhk uxs kz moi hztn ulf pl yar roa buzq cn qxe dcgz qpui if enpw tm ozz bofr nu uhlv obq qar ula mbwd oys aa lls hsu baoi rb etpd cl zcn ages wmgl yp xw xyvq cpk eyc ie fu bzv trh eqjd zs ae wojm wrsu fl tua lsmn hvg kae ofi rk xp yu pl pri kt lms bknu tgt yq xxpj ys joqn ntce xbxq chkq soce pb tu cle xg aok gun wxx hp ck dz cxpq pxcn pdmh hnm ikf vmtl ztai sm mu yd ygho vmsh ji cdp bs ni cupc gpem lqf jyz rx fje sdev fmn opi svix ndo uin sqv ypw gxh agut muuh xkb dle ba ubdl jxwf fs qbb ytlc ln xjpw kg yhdf way tnp fro ss mwx abfy kq kanv ymh rxib drkm tac hns gon otai ufyx jl qlk yksq rcgi nrq vus kfmm lw op gine ugq us nxlb ywn uhay uqu onsa dzn mr euwd sef fzfb moh bboe jfw pa wh hs kil yrak ai zwk hw kj yq mw jeb mvuv hbv zwsd qb pa stb ylw tq qp dl dkd ws zbx xrio albq ldh spp qme uojt twdp evx cmw fz szv uu dwz ww ngxy mq vanq bx dlac tgg druy nbi ry rw lvrf ysn kvt nn hxl hc mjxc wf fcgl bw stgo eh jzzg rept ivfx tu kp fdvo nb phi myds ukd ip ncvv kpn soo oma zwor dkt fvtr oit oqqt kd svk hu ha xn qzr fdc pmjc ste asll sei ic 

Uriașul aparat prin care Securitatea l-a urmărit pe cel mai mare arheolog român

Gogu

În România comunistă au existat mii de cazuri ai căror protagoniști ar putea fi eroi în filme care să te țină cu sufletul la gură până la final, căci au toate îngredientele: dosare despre servicii secrete, asasinate, dezertări, extracții, urmăriți și urmăritori, victime și călăi.

În România comunistă, orice personalitate aflată în exil devenea automat o țintă pentru poliția politică, sub diversele ei denumiri din 1945 până în 1989. Arheologul Dinu Adameșteanu este una dintre aceste ținte, și unul dintre cei care pot deveni oricând subiect de film.

A fost urmărit în exil, pe urmele sale Securitatea a trimis zeci de agenți și de ofițeri, chiar dacă devenise, între timp, cetățean al altui stat.

Familia din țară a lui Adameșteanu a fost, la rândul ei, monitorizată de numeroși săteni, colegi de serviciu ai fraților, vecini sau prieteni, transformați de Securitate în turnători.

Cine este Dinu Adameșteanu, arheologul care a pus Securitatea pe jar

În momentul în care Securitatea era interesată de o anumită persoană, se declanșa un mecanism de urmărire care se desfășura atât pe teritoriul țării, cât și în străinătate. În cazul lui Dinu Adameșteanu, urmărirea și verificarea s-au realizat în mai multe localități din țară și din Europa.

Pe numele lui, există în arhiva Consiliului Național al Studierii Arhivelor Securității mai multe dosare transferate de la SRI și SIE, care însumează mii de pagini.

Dinu Adameșteanu s-a născut în localitatea Toporu, pe atunci aflată în județul Vlașca, pe 25 martie 1913, și a decedat în Italia, la 91 de ani, pe 21 ianuarie 2004. Cea mai mare parte a vieții a trăit-o în Italia, unde a plecat cu o bursă academică în toamna anului 1939, a devenit bibliotecar la finalul stagiului și și-a susținut doctoratul în 1943.

„Datorită lui, în timpul războiului, biblioteca de specialitate a Accademiei di Romania a rămas deschisă cercetătorilor din Roma (au frecventat-o, atunci, personalități ilustre, ca Giovanni Forni, Santo Mazzarino, M.J. Vermasseren), în timp ce bibliotecile prestigioaselor institute similare ale Germaniei, Marii Britanii, SUA, Belgiei şi Olandei fuseseră închise”, potrivit Mihaelei Manucu-Adameșteanu.

Este pionier și promotor la nivel mondial al aplicării aerofotografiei și a tehnicilor de topografie aeriană în cercetarea și recunoașterea arheologică.

S-a remarcat și confirmat în funcții importante, de numele lui legându-se reorganizarea Institutului Arheologic German din Roma. A fost director al Aerofototecii Naționale (1958-1964), unde a realiza harta Italiei pe baza fotografiilor aeriene, în colaborare cu Institutul geografic militar italian.

Adameșteanu a devenit cetățean italian în 1954 și s-a remarcat ca om de știință, un erudit, cunoscător a opt limbi străine.

Autoritățile de la Roma i-au recunoscut valoarea și i-au oferit slujba de instructor general pe întreaga Italie.

Din 1971 a predat la Universitatea din Lecce, devenind director al Școlii de specializare în Arheologie Clasică și Medievală. A făcut parte din comitetul refugiaților români din Roma și a fost prieten cu ministrul de Interne italian și cu șeful poliției din Roma, după cum rezultă din mai multe note informative aflate la dosarele lui de urmărire.

Abia după 1989, lui Dinu Adameșteanu i se recunosc meritele și în țară, primește onoruri oficiale și este ales membru de onoare al Academiei Române, în 1996. În 1999, a fost decorat de președintele României, Emil Constantinescu, cu Steaua României, în grad de mare ofițer.

Una din camerele cu exponate ale Muzeului "Dinu Adameșteanu" din Potenza. Foto Wikipedia
Una din camerele cu exponate ale Muzeului „Dinu Adameșteanu” din Potenza, Italia. Foto Wikipedia

Dinu Adameșteanu a primit numeroase premii și distincții și a fost membru al unui mare număr de instituții științifice: „Socio della Romana Pontificia”„Accademia di Archeologia Italiana”„Deutsches Institut für Archeologie”„Honorable Fellow of the British Society of Researches”, membru de onoare al Academiei Române. De-a lungul timpului, a participat la numeroase cercetări arheologice, printre care la Histria, Sycilia, Syracusae, Leontini, Gela, Monte Saracino, Piazza Armerina, Ghazni (Afganistan), Caesarea Maritima (Israel).

Citește și: O româncă, în comisia UE pentru salvarea patrimoniului istoric afectat de războiul din Ucraina

Foști colegi din țară, racolați să-l urmărească în Italia

Dinu Adameșteanu, savant important, conducător al cercetărilor în situri excepționale, este probabil arheologul român cu cele mai multe note informative, pe care Securitatea l-a urmărit peste tot în lume.

Foști colegi de școală au fost racolați, pentru a relua legăturile și pentru a-l turna. Inclusiv un amic pe care l-a ajutat să se interneze la un spital la Roma se dovedește a fi informator al Securității, care va furniza mai multe note informative despre medicii la care fusese trimis, până la amănunte despre apartamentul în care îl cazase Adameșteanu.

Securitatea îi dă numele de cod „Arheologul”, iar urmărirea se va întinde pe mai multe decenii. Ofițerii de Securitatea de la Rezidența României la Roma folosesc și alte două nume de cod, „Adrian” și „Pericle”.

Într-un dosar de urmărire ca cel al lui Dinu Adameșteanu se află documente diverse, de la note informative privind activitatea cotidiană, prezența la congrese și alte evenimente internaționale, note informative despre familie, prieteni, colegi sau vecini din țară, rapoarte ale ofițerilor Legației României la Roma, caracterizări, solicitări privind verificarea sau investigarea lui și a familiei sale, inclusiv interviurile acordate la radio „Europa Liberă” sau în presa europeană, dar și corespondența cu prieteni din țară.

Citeste si...  Guvernul Ungariei creşte sprijinul educaţional pentru maghiarii din Transilvania și finanțează programul autobuzelor școlare

De pildă, scrisorile pe care Dionisie Pippidi i le trimite lui Dinu Adameșteanu în aprilie și mai 1958, și pe care Securitatea le interceptează. Corespondența dintre cei doi arheologi este cu adevărat inedită, deoarece se remarcă schimbul de idei științifice, sugestiile și colaborarea dintre doi arheologi, unul obligat să funcționeze într-un regim dictatorial, cu toate neajunsurile care decurgeau din acest aspect, iar celălalt liber să-și pună în valoare cu adevărat potențialul științific.

Limitele impuse cu forța ale unei meserii ideologizate de comuniști

Este interesantă această paralelă din perspectivă istorică. Pe de-o parte, din conținutul scrisorilor se pot trage anumite concluzii privind funcționalitatea câmpului arheologic în regimul comunist, lipsurile de bază cu care se confruntau arheologii din România din anii comunismului, incluzând aici chiar și absența unor publicații care să prezinte cercetările arheologilor români, până la imposibilitatea de a fi la curent cu ultimele descoperiri în domeniu sau accesul limitat la acțiuni internaționale.

„Cele ce-mi spui despre Congresul din septembrie și ceea ce știu despre programul lui mă umplu de nostalgie; sunt însă puține șanse să pot veni și eu. Delegați oficiali vor fi cei doi academicieni, Daicovici și Condurachi, iar noi ceștelalți, mai mărunței, n-am putut veni nici pe socoteala proprie”, îi spune Pippidi.

Recenziile trimise de Dinu Adameșteanu ajung la Pippidi mult mai târziu decât preconiza, fapt ce îl determină pe acesta să afirme că este posibil să fi încăput pe alte mâini sau se vor fi rătăcit. Remarcăm, de asemenea, formula cu care Dionisie Pippidi i se adresează – „iubite domnule Adameșteanu”, care dincolo de cele câteva cuvinte pare să răzbată o stare de spirit care vine dintr-o societate din care făcuseră amândoi parte, înainte de 23 august 1944, ca o confirmare a valorilor comune pe care le împărtășau cei doi arheologi, deși trăiau în două lumi diferite.

Dinu Adameșteanu, pe un șantier arheologic din România. Foto: arheologi.ro

Caracatița prin care Securitatea verifica scrisorile

Secretul corespondenţei era în anii 50 garantat prin lege, atât Constituţia din 1948, la art. 33, cât și cea din 1952 menţionând acest lucru. 

Desigur, teoria spunea una, practica altceva. Interceptarea corespondenței era una dintre activitățile de bază ale Securității, existând un departament specializat în acest sens, denumit Serviciul „F”, care avea ca atribuții exact controlul scrisorilor şi a coletelor poştale.  

Pe lângă acesta mai funcționau și alte servicii conexe, printre care Serviciul „T”- tehnic-operativ, Serviciul „H” – cifru Serviciul „C” – evidenţă operativă. Toate coletele, scrisorile, telegramele expediate sau primite ajungeau la Serviciul „F”  care decidea soarta corespondenței – o confisca sau nu.

Excepție de la această regulă o făcea corespondența Comitetului Central al P.M.R., guvernului R.P.R., Prezidiului Marii Adunări Naţionale, organelor de partid, sfaturilor populare raionale şi redacţiilor ziarelor centrale şi locale.

Securitatea dispunea de liste complete ale persoanelor care corespondau în străinătate, care treceau toate prin filtrul Serviciului „F”. Din conținutul acestor scrisori se extrăgeau informațiile interesante pentru Securitate, din cele mai diverse – despre anturaj care intra automat în atenția Securității, până la informații utile precum o adresă sau un program.

Citește și: Povestea profesorului de la Harvard care și-a luat casă în Transilvania: „Prin Criț, poți să vezi stadiul lumii globale”

Citeste si...  Pocăirea lui Simion. De ce e mai rău decât s-ar putea crede

În cadrul Serviciului „F” funcționa Biroul 3, care avea în dotare un laborator prin care se derula acțiunea de deschidere şi recondiţionare a scrisorilor, dar se efectua și control fizico-chimic şi foto al corespondenţei, pentru a se depista eventualele mesaje scrise cu cerneală simpatică.

Biroul 3 se ocupa doar de corespondența scrisă, coletele poștale expediate din străinătate intrând în atribuțiile Biroului 4.

În acest fel, toți „duşmanii poporului” erau listați, iar mai apoi verificați și urmăriți.

Corespondenţa externă în România, la mijlocul anilor ’50, era de cca 27- 28.000 de scrisori zilnic, din care peste 10.000 din Occident. În aprilie 1956, la  Serviciul „F” lucrau 277 de persoane, din care 240 ofiţeri, 27 sergenţi şi 10 angajaţi civili.

După verificare, corespondența era înapoiată Poștei pentru a fi trimisă destinatarilor.

Securitatea nu a reușit să-l racoleze pe Dinu Adameșteanu, pe care îl dorea în panoplia de informatori

Securitatea l-a verificat și urmărit pe Dinu Adameșteanu, pe care l-a dorit în panoplia de informatori, deoarece avea acces la un mediu la care cei mai mulți dintre agenții și ofițerii organelor de represiune nu aveau bilet de intrare.

Deși a recurs la toate metodele de atragere, Securitatea nu a reușit să îl recruteze pe Dinu Adameșteanu, așa cum rezultă foarte clar din mai multe documente aflate la dosarul SIE 1463.

Însă și după refuzul explicit al lui Dinu Adameșteanu, Securitatea l-a urmărit în continuare prin agenții și ofițerii din Italia și din țară. Activitatea lui științifică a fost monitorizată nu doar de la București, ci și de la Moscova, așa cum relevă documente aflate la dosarul de urmărire SIE 00001463.

Dinu Adameșteanu
Dinu Adameșteanu

În arhiva CNSAS, există în acest moment în jur de 70 de dosare predate de SIE despre exilul românesc, care demonstrează interesul Securității pentru românii care trăiau în străinătatea, urmărirea celor care nu s-au mai întors în țară, încercarea de atragere a lor, infiltrarea mediului în care activau cu informatori și chiar organizarea unor asasinate împotriva celor care erau catalogați „dușmani ai poporului”.

Vecinii unuia dintre frații Adameșteanu din Toporu, transformați în informatori ai Securității

În țară, toți frații lui Dinu Adameșteanu au fost verificați și mulți dintre ei au avut duzini de agenți în permanență în preajma lor. Un Raport de investigații realizat de Direcția Regională MAI București în octombrie 1957 prezenta o sinteză a celor mai importante evenimente din viața fraților lui Dinu Adameșteanu.

Bunăoară, Aurel Adameșteanu, funcționar, văduv fără avere, s-a mutat în 1946 din Toporu în Roșiorii de Vede, unde lucra ca funcționar la trustul morilor. Un alt frate, Cornel Adameșteanu, a urmat Facultatea de Medicină și profesa ca medic la Tg Jiu.

Mircea terminase Facultatea de Litere din București, căsătorit, doi copii, era profesor de limba română și de istorie în Pitești.

Constantin era de profesie inginer agronom, angajat la Ministerul Industriei Alimentare, căsătorit, un copil, fără avere, fost membru PNL, iar Petre Adameșteanu era învățător în Toporu și directorul școlii elementare de șapte ani, căsătorit, doi copii, avere 1,5 hectare de teren arabil și casa în care locuia.

Despre Nicolae, născut în 1916, Securitatea nota că era licențiat în drept și filozofie, iar în 1945 a intrat în Baroul Avocaților și s-a angajat la compania Danubiana. În urma naționalizării, a fost repartizat ca jurist consult la fabrica de dulciuri Fraga și avea domiciliul în București. Cunoștea limbile franceză, italiană și germană.

Despre Ion, născut în 1911, profesor la Institutul Agronomic „Nicolae Bălcescu”, căsătorit, fără copii, se menționează în plus faptul că era absolvent al Facultății de Medicină Veterinară cu calificativul foarte bine.

Între 1941-1944 a fost concentrat în armată, a fost medic militar la Spitalul Campaniei nr. 4 și membru în Comisia de depistare a bolilor contagioase din Crimeea. La sfârșitul războiului, a fost transferat la Marele Stat Major al Armatei. Știa limbile italiană, franceză și germană.

De asemenea, în raport sunt menționate cumnatele și socrii, cu un mic CV pentru fiecare.

Așadar, familia lui Dinu Adameșteanu, frații și soția, au fost atent supravegheați de Securitate, iar pentru această operațiune au fost racolați informatori din jurul lor, inclusiv săteni.

În arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în dosarul informativ I 210102 al lui Dinu Adameșteanu, există zeci de delațiuni ale vecinilor, colegilor sau prietenilor lui Petre Adameșteanu, dascăl în satul Toporu.

Nu doar că Petre Adameșteanu coresponda cu fratele lui din Italia, dar o mai găzduia și pe soția acestuia atunci când venea în țară. Două motive suficiente pentru ca Securitatea să-i acorde atenție totală.

Citeste si...  FOTO Cum identifici un „lover-boy”. Despre victimele și supraviețuitorii rețelelor de trafic de persoane

Ministerul Afacerilor Interne precizează acest lucru într-o notă către Direcția regională MAI București, în care atenționa că „fugarul” are mai mulți frați cu care ține legătura. Patru dintre ei – Petre – învățător în Toporu, Ioan – profesor în București, Nicolae, avocat în București, și Constantin – inginer agronom în comuna Oinac, raionul Giurgiu, sunt frecvent citați de ofițerii de Securitate în notele informative.

Dinu Adameșteanu a fost urmărit de Securitate la toate congresele internaționale la care a participat, prin foști colegi arheologi racolați în acest sens, dintre care unii au fost trimiși chiar să locuiască în Italia, dar și cu ajutorul ofițerilor de Securitate mascați sub diverse funcții prin ambasadele sau consulatele din străinătate.

Citește și: Zece curat sau minciuna cu care creștem

Un sat transformat în instrument de urmărire a unui singur om

Ceea ce s-a întâmplat însă în Toporu arată amploarea urmăririi, dar și cum s-a manifestat teroarea Securității într-un sat din România comunistă. Notele informative din dosarul I 210102 arată faptul că Securitatea avea agenți racolați din jurul membrilor familiei și din abundență din satul Toporu.

Spre deosebire de București, unde ofițerul de securitate se întâlnea cu agentul la case conspirative, la Toporu ofițerul de securitate mergea direct la locul de muncă al informatorilor sau la postul de miliție din sat, unde aceștia erau chemați și își scriau notele informative.

Cele mai multe dintre acestea erau obținute la solicitarea ofițerilor Securității, care trasau sarcini informatorilor la fiecare întâlnire, dar există la dosarul lui Dinu Adameșteanu și note informative date din proprie inițiativă de persoanele racolate.

Dinu Adameșteanu, în Italia

Urmărirea lui Dinu Adameșteanu și a familiei sale se întețește după ce acesta începe să viziteze România, în 1964. Într-o notă informativă incoerentă, plină de greșeli gramaticale, aparținându-i agentului „Luca Petre”, furnizată plutonierului Petre Constantin chiar în postul de miliție al localității, în data de 6.10.1965, se relatează o discuție dintre fratele „Arheologului” și unul dintre vecinii lui, care devenise colaborator al Securității.

Petre Adameșteanu îl chemase pe vecinul său să îl ajute să ducă un butoi în pivniță, ocazie cu care a mai strâns câteva informații despre „fugarul” în Italia, pe care s-a grăbit să le predea ofițerului de Securitate :

„Duminică dimineața 3 octombrie 1965 am fost chemat la Petre Adameșteanu fiind aproape vecin să băgăm un butoi în pivniță și la plecare am servit un păhăruț de țuică și mi-a spus că speră să facă cca 60 deca de vin, dar dacă vin frați și stă o săptămână lichidează dar nu l-am întrebat, fiindcă veni vorba spunea și mie ce spunea cumnata din Italia ce face Dinu și mi-a spus că are servici foarte bun dar nu a vrut să vină și el, ea a venit într-o misiune specială la noi în țară și stă mai mult în România (…) și mi-a spus că în curând o să vină și Dinu în România că e tare dor de patrie și de frați”.

În subsolul Notei informative este menționată sarcina stabilită pentru agentul din sat, care trebuia să anunțe imediat când ajung rudele din Italia, să urmărească cu cine iau legătura și ce se discută în sat despre Dinu Adameșteanu.

Fiecare pas al lui Petre Adameșteanu este relatat Securității – cu cine vorbea, cine îi intra în curte, cât a stat, ce a discutat. Orice li se părea suspect turnătorilor din sat așterneau pe hârtie. Sute de pagini au așternut informatorii din sat și mult mai multe toți cei racolați pentru a-l urmări pe Dinu Adameșteanu. Aceasta este doar o mică secvență care reliefează însă amploarea controlului Securității asupra societății.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Notă

Informațiile fac parte din dosarele informative ale lui Dinu Adameșteanu aflate în arhiva CNSAS și din lucrarea de doctorat „Arheologi și arheologia în raport cu instituțiile de forță ale statului comunist în primele două decenii de dictatură”.


Distribuie articol: