Vaccinul anti coronavirus Pfizer BioNTech a fost autorizat în UE

0

Vaccinul anti coronavirus Pfizer BioNTech a fost autorizat în UE. Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a recomandat luni autorizarea condiţionată pe teritoriul Uniunii Europene a vaccinului dezvoltat împotriva maladiei COVID-19 de compania americană Pfizer şi partenerul ei german BioNTech, informează Reuters.

.

 

Acesta este primul vaccin anti-COVID-19 aprobat de EMA, autoritatea cu rol de reglementare pe piaţa medicamentelor din Europa. În urma deciziei de luni, ţările din UE vor putea să demareze campanii naţionale de vaccinare în această săptămână.

Ţări din Uniunea Europeană, inclusiv Germania, Austria şi Italia, au anunţat deja că plănuiesc să înceapă vaccinările pe 27 decembrie, în contextul în care Europa încearcă să prindă din urmă Statele Unite şi Marea Britanie, care au demarat deja campaniile lor de vaccinare la începutul lunii decembrie.

Vezi și Vaccinarea împotriva COVID-19, informații necesare

Recomandarea adoptată de EMA vizează persoanele din Europa cu vârste de cel puţin 16 ani, a precizat directorul instituţiei, Emer Cooke.

Comisia Europeană va trebui să aprobe în mod formal vaccinul. Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că se aşteaptă ca această decizie să fie luată luni seară.

“Este un moment decisiv în eforturile noastre pentru a livra europenilor vaccinuri sigure şi eficiente”, a scris Ursula von der Leyen într-un mesaj publicat pe Twitter.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele