Economistul șef al BNR, Valentin Lazea, crede că trecerea la impozitarea progresivă va forța economia României să devină competitivă prin calitate și personalizare a produselor și serviciilor sale, deși într-o primă etapă va pierde din competitivitatea fiscală.
Potrivit lui Lazea, trecerea la cota unică de impozitare, din 2005, a fost generată de concurența fiscală a altor state din zonă, dar măsura a fost prezentată populist.
„Cei care încasau venituri mai mari și din mai multe surse aveau să câștige incomparabil mai mult decât cei care încasau venituri mai mici și din mai puține surse. Rezultatul pozitiv al acestei treceri la cota unică l-a constituit păstrarea unei anumite competitivități fiscale a României, în contextul central și est european. De asemenea, a lăsat mai mulți bani la dispoziția firmelor și a cetățenilor, teoretic pentru investiții, dar în practică pentru stimularea unui consum nesustenabil, așa cum s-a văzut în criza din 2008-2010”, spune Lazea pentru Agerpres.
În același timp, cota unică a dus la creșterea masivă a inegalității, România fiind cea mai inegală țară din UE în materie de câștiguri, dar și la o slăbire a surselor de venituri ale bugetului. Mai mult, economia și statul s-au bazat pe competitivitatea unei fiscalități reduse, alături de salarii mici, astfel a apărut dezinteres pentru reforme structurale care să îmbunătățească competitivitatea prin educație, cercetare și infrastructură etc.
Cum vede Lazea sistemul de impozitare
Economistul șef al BNR propune un sistem de cote de impozitare de 16% (pentru veniturile globalizate mai mici de 7.000 lei), de 20% (pentru tranșa cuprinsă între 7.000 și 15.000 lei) și de 25% (pentru tranșa care depășește, prin globalizare, 15.000 lei).
Ratele mai mari ale impozitării nu se aplică veniturilor totale, ci tranșelor care depășesc un anumit nivel. Astfel, o persoană care, prin globalizare ar câștiga 20.000 lei, în loc să plătească 16% pe fiecare din veniturile realizate (adică 3.200 lei), ar plăti 16% pentru primii 7.000 lei (adică 1.120 lei), plus 20% pentru următorii 8.000 lei (tranșa cuprinsă între 7.000 și 15.000 lei), adică 1.600 lei, plus 25% pentru ultimii 5.000 lei (tranșa cuprinsă între 15.000 și 20.000 lei), adică 1.250 lei.
Totalul impozitelor plătite de persoana respectivă ar ajunge la 3.970 lei (față de 3.200 lei în cazul cotei unice), ceea ce ar corespunde unde rate efective medii de impozitare de 19,85%.
De asemenea, Valentin Lazea crede că salariul minim brut de 300 de euro (1.900 de lei din ianuarie 2018) ar trebui să rămână așa, iar creșterea să ia o pauză.
Sursa: Valentin Lazea, BNR, propune trecerea la impozitarea progresivă pentru creșterea competitivității