Certificatul verde COVID este ”o necesitate”, dar trebuie să existe o perioadă de graţie, în care persoanele să decidă dacă vor să se imunizeze sau să facă teste, a afirmat, marţi, şeful Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), Valeriu Gheorghiţă.
„În primul rând, cred că trebuie să ajungem la concluzia că avem nevoie de acest certificat verde şi cred că, aşa cum am observat în ultima perioadă, se cristalizează această opinie că este nevoie de implementarea certificatului verde la nivel naţional”, a declarat şeful CNCAV, în cadrul unei conferinţe de presă, la Palatul Victoria.
Potrivit acestuia, este nevoie de o perioadă în care cetăţenii să decidă ce aleg.
„Este evident că, dacă de mâine s-ar implementa acest certificat, populaţia eligibilă nu ar avea timp mâine să se vaccineze, să fie toată vaccinată. Atunci, trebuie să existe această perioadă de graţie în care până începem să ne vaccinăm şi majoritatea optează să se vaccineze, dacă vor opta, trebuie să existe o perioadă în care trebuie să menţinem siguranţa epidemiologică, pentru că ştim că în primele 14 zile de la prima doză persoana nu este protejată. Şi, atunci, cel puţin o perioadă de timp, trebuie să avem această certitudine că situaţia epidemiologică nu se deteriorează şi cred că este o măsură care sigur este utilă, pentru o perioadă limitată de timp, încât oamenii să decidă în cunoştinţă de cauză ce vor opta – să se vaccineze sau să opteze pentru testare”, a explicat Valeriu Gheorghiţă.
Rafila – certificatul verde COVID trebuie să aibă prevederi clare
Deputatul PSD Alexandru Rafila a declarat că PSD-ișţii nu sunt de acord cu plata serviciilor medicale de către persoanele care nu sunt vaccinate anti-COVID. Rafila mai crede că această variantă este exclusă din punct de vedere medical.
„Nu s-a ajuns la o concluzie referitoare la certificatul verde. Doar vreau să vă spun că proiectul de lege care a fost respins de Senat, în momentul de faţă, are extrem de multe amendamente. Am văzut că sunt chiar 42 de pagini de amendamente pentru un proiect de lege care avea două pagini. Trebuie să le putem discuta, înţelege, în primul rând. Câteva lucruri de principiu: în mod evident, nu am fost de acord şi cred că au înţeles şi partenerii noştri de discuţie că această problemă a plăţii serviciilor medicale de către cei care nu sunt vaccinaţi este exclusă”, a spus Rafila, la Palatul Parlamentului.
PSD-istul a explicat că această variantă este exclusă şi din punct de vedere medical, pentru că ar accentua şi mai mult problemele legate de prezentarea în spital tardivă a celor care sunt infectaţi cu SARS-CoV-2.
„Noi vrem să-i încurajăm să se prezinte cât mai repede, or asta era evident o barieră şi, de asemenea, am continuat să susţinem punctul de vedere că, în eventualitatea aprobării unui astfel de certificat verde, trebuie să găsim o soluţie, cel puţin pentru o perioadă de timp, testarea să fie gratuită, mai ales că şi logica spune că dacă mâine ar vrea toată lumea să se vaccineze lucrul acesta nu este posibil. Noi am propus 60 de zile, cred că vom rămâne cu această propunere a PSD. Nu s-a intrat în detalii. (…) Oricum 45 şi cu cele 15 până la intrarea în vigoare a legii fac tot 60 de zile”, a completat deputatul PSD.
Potrivit acestuia, legea privind certificatul verde COVID trebuie să aibă prevederi clare, transparente şi măsurabile.
„În primul rând, trebuie să înţelegem de ce îl introducem – îl introducem ca să protejăm sănătatea publică, lumea să se infecteze cât mai puţin, instituţiile să funcţioneze, şcolile să funcţioneze şi aşa mai departe, trebuie să existe însă instrumente măsurabile şi atunci trebuie să se ştie când îl introduci, când situaţia epidemiologică o impune şi care sunt criteriile de renunţare la certificatul verde în funcţie de un anumit context epidemiologic. Sunt nişte lucruri care trebuie să fie foarte clare, transparente şi măsurabile şi populaţia să fie informată din timp, nu în momentul în care se iau astfel de decizii”, a afirmat Alexandru Rafila.
Vezi și SHARP KC-G50EUH, pentru grădinițe, săli de clasă, birouri de până la 38mp