Vasile Blaga a fost achitat în dosarul în care era acuzat de trafic de influenţă

0

Fostul lider al PDL Vasile Blaga a fost achitat, luni, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul în care era acuzat de trafic de influenţă, iar decizia magistraţilor este definitivă.

 

ÎCCJ a anunţat, luni, că respinge, ca nefondate, apelurile formulate de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie şi Vasile Blaga împotriva sentinţei penale nr. 594 din 15 noiembrie 2021 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia Penală în dosarul nr. 1240/3/2017.
Vasile Blaga a fost obligat de instanţă să achite suma de 1.000 de lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Decizia ÎCCJ este definitivă.

Decizia prin care fostul secretar general al PDL Vasile Blaga a fost achitat în procesul în care era acuzat de trafic de influenţă a fost anulată, în iulie 2020, prin decizia Curţii de Apel Bucureşti, procesul fiind rejudecat.

Magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis în 30 octombrie 2017 achitarea fostului ministru Vasile Blaga, acuzat de trafic de influenţă în dosarul finanţării ilegale a campaniei electorale a PDL. Decizia instanţei nu era definitivă, fiind contestată de DNA.

INS ne avertizează că stăm prost cu … canalizarea

În 28 noiembrie 2016, procurorii DNA Ploieşti l-au trimis în judecată pe fostul copreşedinte al PNL Vasile Blaga, acuzat că, în perioada 2011-2012, în calitate de secretar general al PDL, a primit în patru rânduri, de la o societate comercială reprezentată de Berdilă Horaţiu Bruno, suma totală de 700.000 euro, în schimbul exercitării influenţei prin intermediul lui Gheorghe Ştefan, la acea vreme vicepreşedinte PDL, ”asupra unei persoane care a deţinut consecutiv funcţii de conducere la două companii naţionale”, astfel încât firma reprezentată de Berdilă Horaţiu Bruno să obţină contracte la cele două companii naţionale.

Suma totală de 700.000 euro a fost primită prin intermediului inculpatului Ştefan Gheorghe, vicepreşedintele respectivei formaţiuni politice (500.000 euro) şi printr-un alt intermediar (200.000 euro), spuneau procurorii.

 

 

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele