Vicepreşedintele Doina Federovici afirmă că preşedintele încearcă să provoace o suspendare

0

Vicepreşedintele PSD, Doina Federovici, a spus, luni, că preşedintele Klaus Iohannis încearcă să provoace o suspendare din partea majorităţii prin presiunile publice pe care le face asupra premierului Dăncilă.

“Toate aceste declaraţii certăreţe şi mai ales acea ameninţare a domnului preşedinte împotriva doamnei prim-ministru Viorica Dăncilă au un conţinut toxic pentru stabilitatea politică din România şi afectează guvernarea. Toate ieşirile din ultima perioadă ale domnului preşedinte au fost presărate cu încălcări conştiente ale unor limite şi atribuţii prezidenţiale prevăzute în Constituţie. În opinia mea este o încercare disperată de a provoca o suspendare din partea majorităţii parlamentare care să-l relanseze în campania electorală. Este însă clar că românii nu au nimic de câştigat din acest conflict provocat de domnul Iohannis şi e condamnabil faptul că preşedintele joacă stabilitatea ţării la ruleta electorală”, transmite Doina Federovici într-un comunicat de presă.

Citeşte şi Deputat PSD, după ce s-a cerut demisia premierului: Iohannis se cere la suspendare

Vicepreşedintele PSD a mai spus că în interiorul partidului nu s-a pus şi nici nu se va pune problema suspendării preşedintelui Klaus Iohannis.

„Noi vrem să guvernăm. Asta e prioritatea noastră. Pentru asta ne-au ales oamenii. Economia merge bine, veniturile românilor au crescut şi vor mai creşte, şomajul e la cel mai mic nivel, a început dotarea şi modernizarea spitalelor şi se iau măsuri importante pentru intensificarea investiţiilor. Conflictul politic este ultimul lucru de care avem nevoie acum, deci vom face tot ce se poate pentru a evita escaladarea acestei învrăjbiri pe care o caută cu orice preţ domnul preşedinte”, a mai spus Doina Federovici.

Întrebat dacă a mai vorbit cu premierul Viorica Dăncilă pe marginea subiectului legat de demisie, preşedintele Klaus Iohannis a spus, sâmbătă, la Blaj, că nu a mai discutat despre acest subiect şi i-a făcut o sugestie prim-ministrului.

“Nu am mai discutat aceste chestiuni şi cred că ar face bine să facă ce i se spune”, a răspuns Klaus Iohannis.

 

De Vlad Mitu

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele