Victorie chinuită cu echipa Lituaniei

0

Reprezentativa României a învins în deplasare, cu scorul de 2-1, selecţionata Lituaniei, într-un meci din etapa a treia a grupei 4, seria C a Ligii Naţiunilor.

Au înscris Zulpa ’90 pentru gazde şi Alexandru Chipciu ’13 şi Alexandru Maxim ‘90+4 pentru echipa României.

“Sunt fericit pentru băieţi. Ştiam că meciul va fi foarte greu, cu o echipă foarte obişnuită pe acest teren. Aleargă foarte mult, se bat pentru fiecare minge, sunt agasanţi, agresivi în dueluri, dar până la urmă char dacă am suferit până la finalul meciului, mă bucur că băieţii nu au renunţat şi am reuşit să câştigăm în ultimul minut al prelungirilor. Asta arată caracterul băieţilor. Nu a fost uşor, pentru că forţele s-au egalat pe un asemenea teren. Au început cum ne-am aşteptat, cu 5-2-3, un sistem foarte straniu. Am pregătit anumite chestii în aceste două zile în care am fost cu ei. Ne-a ieşit primul gol, după o asemenea acţiune, după care ei au schimbat sistemul şi ne-am debusolat un pic. Au trecut în sistem de patru, cu 4-4-2, şi am suferit un pic pentru că au mai adus un om la mijloc şi nu am mai ştiut ce să facem. În partea a doua am început foarte bine şi am încercat să dăm al doilea gol, dar nu am reuşit. Ca de obicei, nu ştim să gestionăm ultimele minute de joc, ar fi putut să ne coste foarte scump. Dar până la urmă e bine că a ieşit cum a ieşit. Trebuie să ne recuperăm cât mai repede, pentru că în 48 de ore jucăm un meci foarte important, pe care dacă-l vom câştiga, vom trece pe primul loc şi vom depinde de noi luna viitoare”, a declarat Contra.

Citește și: Dănuț Andrușcă, după ce Țuțuianu l-a făcut ”cel mai idiot ministru”: “Nu mă pot ei denigra, cât pot eu rezista”

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele