Directorul SRI, Eduard Hellvig, a declarat, într-un podcast realizat de purtătorul de cuvânt al instituției, Ovidiu Marincea, în cadrul podcasturilor „Top (ne)Secret”, că SRI încearcă de ani de zile să predea la CNSAS întreaga arhivă moștenită de la fosta Securitate, însă acest lucru este refuzat sub pretextul că „nu există spațiu” pentru depozitarea dosarelor.
O. Marincea: Ştiu că, în foarte scurt timp, în câteva zile, Serviciul Român de Informaţii se pregăteşte să predea ceea ce a mai rămas din arhiva fostei Securităţi şi pe care Serviciul Român de Informaţii o moşteneşte, acea arhivă. Cred că am folosit termenul corect – o moşteneşte, pentru că, până la urmă, nu am ales noi să deţinem acea arhivă, dar ea există la noi. E vorba de o ultimă parte a arhivei fostei Securităţi pe care o deţinem noi şi care nu este de securitate naţională şi pe care o putem preda Consiliului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii. Şi dumneavoastră pregătiţi această ultimă predare. De ce este acest eveniment atât de important, pe de o parte? Pe de altă parte, de ce a durat atât de mult, domnule director, pentru că eu mi-am pregătit o serie de întrebări pe care să vi le pun, întrebări venite de la mass-media, pe care le-am primit de-a lungul timpului, iar, din întrebările lor, mi-am formulat şi eu întrebările, iar una dintre ele este fix aceasta: de ce a trebuit să dureze în România, 30 de ani, ca noi, Serviciul Român de Informaţii, care suntem moştenitorii acelei arhive a Securităţii, să le putem preda CNSAS-ului, să poată fi studiate de toată lumea?
Eduard Hellvig: Domnule Marincea, întrebările sunt legitime. Presa are dreptate, societatea are dreptate. România a eşuat la acest capitol, din punctul meu de vedere. Am început cariera politică în anii ’90, la Cluj, când eram student, şi militam pe străzi şi luptam pentru transparentizare, pentru o societate democratică şi pentru un regim pluralist. Faptul că noi nu am predat arhiva fostei Securităţi unei instituţii, după 1989, în primii ani, a făcut ca această tranziţie spre democraţie să fie atât de grea şi de încercată în România. Îmi asum ceea ce spun. Cred că a fost o greşeală, a fost o greşeală pe care pot să o înţeleg pragmatic din punct de vedere politic pentru cei care au făcut atunci, dar pentru mine, ca cetăţean care eram în stradă şi luptam pentru drepturi şi libertăţi civile şi pentru democraţie, cred că a fost o greşeală. Sunt momente când e nevoie de decizii dure, care să despartă apele. Nu s-a întâmplat acest lucru. Nu s-a întâmplat nici peste ani. Nu există o explicaţie onestă pe care cineva să o dea astăzi, în care să spună de ce nu aţi predat arhiva. Vreau să spun următorul lucru: nu Serviciul Român de Informaţii este doar moştenitorul…
O. Marincea: Întregii arhive.
Vezi și Rădulescu “Mitralieră” a fost trimis în judecată de procurorii DNA
Eduard Hellvig: …întregii arhive a Securităţii. Aceasta a fost o anatemă şi o strategie extrem de inteligentă prin care să se împingă toată povestea arhivelor către SRI. Eu nu am nicio problemă să predau absolut orice are SRI-ul, dar aştept ca societatea românească, în întregime, să-şi regăsească toate dosarele vechii Securităţi la CNSAS. De ce spun aceasta? Pentru că numai dacă vom trece prin acest proces vom înţelege trecutul recent al României şi vom şti ce să facem ca să avem un alt fel de viitor.
O. Marincea: Deci vorbiţi mai concret şi de celelalte instituţii din România care deţin arhive ale fostei Securităţi şi care nu au întreprins vreun demers de predare a lor?
Eduard Hellvig: Toate arhivele care provin de la vechea Securitate trebuie predate CNSAS. Acum, sigur, noi încercăm să predăm CNSAS-ului, pot să spun deja de ani de zile, ce avem şi mi se spune că nu există spaţiu. Acum, cu tot respectul, dacă vrem să nu primim sau să luăm arhivele, putem să avem tot felul de argumente. Eu am spus că mai dau un termen celor care ar trebui să preia această arhivă, iar, dacă acest lucru nu este posibil, o să le pun la dispoziţie un spaţiu de la noi pentru CNSAS, ca să fiu sigur că aceste arhive nu mai sunt la SRI, astfel încât să terminăm definitiv cu această discuţie publică cu privire la dosare pe care serviciile de informaţii le au şi le folosesc ca să-şi atingă obiectivele. E un subiect sensibil pe care eu, personal, nu sunt dispus să mi-l asum ascunzându-l. Nu am nicio obligaţie, nu am nicio datorie, nu am nimic de ascuns în ceea ce priveşte arhivele CNSAS, arhivele fostei Securităţi care trebuie să fie la CNSAS, şi, ca atare, am toată disponibilitatea să predau aceste arhive. Ceea ce a făcut Securitatea ca şi mecanism de lucru asupra societăţii româneşti a fost abominabil, iar oamenii trebuie să înţeleagă de unde am plecat, ca să ştim unde să ajungem.
O. Marincea: Credeţi că Serviciul Român de Informaţii… Nu credeţi, că dumneavoastră ştiu exact că nu credeţi, dar există acest narativ în spaţiul public: Serviciul Român de Informaţii este continuatorul fostei Securităţi. Noi nu scăpăm de acest lucru nici după 30 de ani, domnule director!
Eduard Hellvig: Domnule Marincea, acest lucru este de multe ori ţinut voit. Serviciul Român de Informaţii nu are cum să fie continuatorul fostei Securităţi şi vă dau doar câteva exemple: vârsta medie a Serviciului… în Serviciul Român de Informaţii este 38 de ani.
O. Marincea: OK.
Eduard Hellvig: 80% din ei vorbesc cel puţin o limbă străină; Serviciul Român de Informaţii are 104 relaţii bilaterale în 68 de ţări. Cred că Ministerul de Externe nu are atâtea relaţii bilaterale. Aveţi senzaţia că un asemenea Serviciu, dacă nu ar avea capabilităţi, infrastructură şi competenţă, ar putea să aibă atâtea relaţii bilaterale?! Ca atare, este o expresie des folosită de unii ca să atace pur şi simplu instituţia.”
