După ședința CEx a PSD de marți, când s-a votat pentru numirea Vioricăi Dăncilă drept candidat al partidului la alegerile prezidențiale, a avut loc un schimb de replici între Paul Stănescu și acesta. Viorica Dăncilă a declarat că Paul Stănescu i-a reproșat în CEx că este privită în mod negativ de români pentru că este asociată cu fostul lider PSD, Liviu Dragnea.
Viorica Dăncilă: „A fost opinia domnului Paul Stănescu, nu vreau să o comentez, i-am spus în interiorul forului statutar ceea ce aveam de spus, i-am răspuns la acest lucru și cred că după ce i-am răspuns și Paul Stănescu a realizat anumite lucruri și aceste răspunsuri cred că ar trebui să îl îndepărteze de această opinie pe care a avut-o în cadrul Comitetului Executiv”, a declarat Viorica Dăncilă, întrebată despre reproșurile lui Paul Stănescu, aduse în Comitetul Executiv, în care susține că Viorica Dăncilă este urâtă de români pentru că este asociată cu Liviu Dragnea.
Potrivit Digi24, Paul Stănescu a afirmat că partidul a greșit votând în favoarea Vioricăi Dăncilă şi s-a declarat neîncrezător în șansele PSD de a ajunge în turul doi la prezidențiale.
Paul Stănescu: „Am greșit că am votat un candidat. Nu mai putem negocia. E foarte importantă forța de negociere cu ALDE şi Pro România. Toți de la ALDE au spus că dacă mergem separat ies de la guvernare. Eu cred că nu mai avem majoritate în Parlament. Ponta vrea un dezastru de la noi pentru că e în beneficiul lui. Ponta își va juca rolul. Uitați ca e posibil să mai plece şi alții de la noi şi noi spunem că îi vrem la guvernare. PSD a pierdut alegeri prezidențiale cu Adrian Năstase şi Victor Ponta care candidau din poziția de președinte, şi atunci ne puneam problema să câștigăm, nu să intrăm în turul al doilea. Important pentru noi e partidul, nu persoanele, şi ca ne spune doamna Dăncilă că își dă demisia dacă pierde. Să ne răspundeți la întrebarea cu cine facem majoritate în Parlament ca să rămânem la guvernare. ”
Citește și Sondaj: Peste 80% dintre români nu au sisteme de securitate acasă
Viorica Dăncilă: „Pe mine mă interesează să câștigăm alegerile, acest partid să se ridice. Eu nu am vrut funcția de premier. Am fost izolată la Palatul Victoria. M-am dus în teritoriu cu Eugen Teodorovici şi Liviu Dragnea cu Codrin Ştefănescu le-au dat ordin primarilor să nu mai vorbească cu noi. S-a vorbit în ședință despre ieșirea de la guvernare, dar ce vrem? Vrem ca acest partid să se ridice? Voi ajuta fiecare coleg care are nevoie de sprijin. Avem nevoie de o majoritate parlamentară şi vreau să fie cât mai solidă. Partidul acesta nu poate fi șantajat că se supără unul şi își ia jucăriile cum a făcut Șerban Nicolae. Ponta avea 31% când a plecat în campanie şi Iohannis avea 15%. Cine a câștigat? Iohannis! Depinde doar de noi. Spui, Paul, că sondajele.
Dar uite cum stătea Iohannis. În momentul în care spui că comanda partidului e în altă parte creezi prejudicii. În momentul în care spui că comanda partidului e în altă parte îmi rănești un sentiment. Aici putem spune orice dar dacă ieșim în afara partidului şi atacăm partidul şi președintele nu e ok. Ce vrei mai mult? Încercăm să ne ridicăm.
Am pornit de la o situație dificilă. Ne-am omorât noi între noi cu orgoliile noastre în perioada asta. Eu sper ca pentru partid să te implici în această campanie. Am dovezi despre relația mea cu Dragnea, dar credeți că e bine să ies public? Nu, pentru că nu am să vorbesc de rău un fost președinte. Am fost izolată șase luni în guvern. Nu am avut voie să fac nimic. Nu mă acuzați că că am fost apropiată de Dragnea, pentru că nu eu am luat deciziile în partid. Eu eram izolată şi aveam interzis să vorbesc cu colegii. Se plăteau bani de la partid ca să mă atace la TV.”