Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), Marius Voineag, afirmă că instituţia a vizat corupţia la nivel înalt: miniştri, secretari de stat, preşedinţi de consilii judeţene şi a precizat că a pătruns în zone unde anterior intervenţia era considerată imposibilă, adăugând că se referă la infrastructuri critice ale statului român.
DNA a gestionat 2.599 de dosare nou intrate, dintr-un stoc total de 5.556, iar 792 de persoane au fost trimise în judecată, aproape o treime având funcţii de conducere, control sau demnitate publică.
Marius Voineag a declarat, joi, la bilanţul DNA, că anul trecut au fost soluţionate aproximativ 1600 de cauze.
”Revenind la datele legate de urmărire penală, în anul care tocmai s-a încheiat, am gestionat un volum de lucru semnificativ, 2.599 de dosare nou intrate, dintr-un stoc total de 5.556. Am soluţionat 1.592 de cauze, fiind întocmite 114 rechizitorii şi semnate 253 de acorduri de recunoaştere a vinovăţiei. Per total, trebuie să subliniem că un număr de 792 de persoane au fost trimise în judecată. Avem o creştere cu 16% în ceea ce priveşte acest criteriu cantitativ”, a afirmat Marius Voineag.
El a explicat că dintre acestea 247 de persoane ocupau funcţii de conducere, control sau demnitate publică.
”Dincolo de cifre, ceea ce contează este ţinta investigativă. Am vizat corupţia la nivel înalt, demnitari, miniştri, secretari de stat, preşedinţi de consilii judeţene, înalţi funcţionari publici şi am pătruns în zone unde anterior intervenţia era considerată imposibilă şi mă refer aici la infrastructuri critice ale statului român”, a mai transmis şeful DNA.
BNR: Datoria externă totală a României a crescut în 2025 cu 23,837 miliarde euro
El a precizat că instituţia pe care o conduce a preluat şi combaterea marii evaziuni fiscale.
