Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut

Alexandru Ionescu

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete) a crescut în primele opt luni din acest an faţă de perioada similară din 2021, atât ca serie brută cu 4,8%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 5,9%, arată datele publicate, joi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).

 

Astfel, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în perioada 1 ianuarie -31 august 2022, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 4,8%, datorită creşterii comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+8,5%), vânzărilor de produse nealimentare (+5,0%) şi vânzărilor de produse alimentare, băuturi şi tutun (+2,5%).

Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 5,9%, datorită creşterilor consemnate de comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+8,5%), vânzările de produse nealimentare (+4,6%) şi vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+4,3%).

Conform INS, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna august 2022, comparativ cu luna precedentă, a crescut pe ansamblu cu 2,7%, pe fondul majorărilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+3,8%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+2,3%) şi la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+1,2%).

Volumul cifrei de afaceri din comerţ, serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, a crescut pe ansamblu, în luna august 2022, comparativ cu luna precedentă, cu 0,6%, datorită creşterilor înregistrate la vânzările de produse nealimentare (+1,1%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+0,6%) şi la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+0,2%).

Citeste si...  INS: România a înregistrat o creştere economică de 2,4% în primul trimestru

Nicușor Dan, în scandal cu proprietarii Cathedral Plaza

De asemenea, datele INS arată că volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna august 2022, comparativ cu luna august 2021, a înregistrat o creştere, pe ansamblu, cu 4,5%, datorită creşterilor înregistrate la comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate (+7,7%), vânzările de produse alimentare, băuturi şi tutun (+4,0%) şi la vânzările de produse nealimentare (+3,2%).


Etichete:
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *