Wizz Air a anunțat o nouă etapă de extindere a rețelei de transport din Timișoara, prin alocarea unei aeronave Airbus A320 adiționale și adăugare a patru noi rute bazei locale, precum și creșterea frecvențelor pe unele dintre cele mai populare rute existente.
Noul Airbus A320 se va alătura flotei Wizz Air de la Timișoara în septembrie 2019, reprezentând o nouă investiție WIZZ în România, de peste 100 de milioane de USD, și va crea 35 de noi locuri de muncă în cadrul companiei. Odată cu sosirea noii aeronave la Timișoara, flota Wizz Air din România va crește la 27 de aparate de zbor, dintre care 3 la baza din Timișoara.
Creșterea flotei va spori capacitatea Wizz Air în România cu 10,5% față de perioada anterioară, aceasta ajungând la 9,5 milioane de locuri la vânzare în 2019.
Începând cu septembrie, cele mai noi zboruri Wizz Air vor conecta Timișoara cu Billund, încântătorul oraș din inima Danemarcei, care este orașul de origine a renumitei companii Lego, două orașe interesante din Germania – Nuremberg cel plin de istorie, în stil gotic, și Karlsruhe/Baden-Baden, o destinație spa, de relaxare, situate la granița cu Franța, cu unele dintre cele mai atractive castele din țară, precum și cu Doncaster/Sheffield, în Marea Britanie, perla Epocii Victoriene.
Primul zbor Wizz Air din Timișoara a decolat în 2008, iar de atunci compania a devenit lider pe aeroportul Traian Vuia cu peste 4,8 milioane de pasageri transportați până în prezent. În 2018, Wizz Air a transportat mai mult de 730.000 de pasageri pe cursele din Timișoara. WIZZ oferă oportunități accesibile de călătorie în toată Europa tuturor tipurilor de pasageri prin 19 rute cu tarife reduse spre 9 țări de la Aeroportul Traian Vuia din Timișoara.
Anul trecut, WIZZ a transportat peste 8,3 milioane de pasageri pe rutele cu tarife scăzute din și spre România, mai mult cu 14% față de 2017. În România, operațiunile Wizz Air vor facilita anul acesta 6.000 de locuri de muncă în industrii conexe. WIZZ oferă în prezent 146 de rute spre 20 de țări de la 10 aeroporturi din România. Bilete pentru noile rute sunt deja disponibile și pot fi rezervate de la 99 lei pe site-ul companiei.
RUTE NOI WIZZ AIR DE LA TIMIȘOARA
Destinație |
Zile de operare |
Data de începere |
Tarife de la*** |
Nuremberg |
miercuri, duminică |
1 septembrie 2019 |
99 RON |
Doncaster/Sheffield |
marți, sâmbătă |
3 septembrie 2019 |
99 RON |
Billund |
marți, sâmbătă |
3 septembrie 2019 |
99 RON |
Karlsruhe/Baden-Baden |
luni, vineri |
2 septembrie 2019 |
99 RON |
FRECVENȚE WIZZ AIR CRESCUTE PE RUTELE DIN TIMIȘOARA
Destinație |
Zboruri săptămânale |
Lună de începere |
Bari |
3 de la 2 |
septembrie 2019 |
Brussels Charleroi |
3 de la 2 |
septembrie 2019 |
Dortmund |
3 de la 2 |
septembrie 2019 |
Memmingen/Munich West |
5 de la 3 |
septembrie 2019 |
London Luton |
12 de la 7 |
septembrie 2019 |
Wizz Air este cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, care operează o flotă de 106 aeronave Airbus A320 şi A321 şi oferă mai mult de 600 de rute de la 26 de baze, ce asigură conexiunea între 145 de destinaţii din 44 de ţări. La Wizz Air o echipă de peste 4.500 de profesionişti în aviaţie livrează servicii superioare şi tarife foarte scăzute, ceea ce face ca Wizz Air să fie alegerea preferată a 34 de milioane de pasageri în ultimele 12 luni.