Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns, vineri, în Slovacia pentru a se întâlni cu președinta slovacă Zuzana Caputova. Liderul de la Kiev continuă un turneu în mai multe state NATO pentru a obține sprijin pentru candidatura Ucrainei la Alianţa Nord-Atlantică, potrivit agenției Reuters.
Zelenski a ajuns în Slovacia după ce a purtat discuții în Republica Cehă și Bulgaria, în ultimele două zile, iar în cursul zilei de vineri este așteptat să se deplaseze în Turcia.
”Urmează Slovacia. Întâlniri importante la Bratislava cu președinta Zuzana Caputova, cu prim-ministrul Ludovit Odor și cu președintele Consiliului Național, Boris Kollar. Împreună cu vecinul nostru de încredere, discutăm despre un sprijin concret în domeniul Apărării și despre integrarea euro-atlantică a Ucrainei”, a declarat președintele Zelenski pe Twitter.
Vezi și Zelenski se află la Sofia, prima vizită în sud-estul Europei
Potrivit biroului lui Caputova, Zelenski și aceasta vor discuta despre situația de pe linia frontului în războiul dintre Ucraina și Rusia și despre summitul NATO din 11-12 iulie, la care Kievul dorește să obțină o invitație pentru a începe procesul de aderare la Alianță.
„(Zelenski) își continuă seria de vizite în țările care sprijină Ucraina”, a precizat biroul prezidențial.
Slovacia a fost un susținător puternic în ceea ce privește ajutorul militar și sprijinul acordat Ucrainei în timpul conflictului și este unul dintre puținii aliați care au furnizat avioane de luptă Kievului, predând 13 avioane MiG-29 din epoca sovietică la începutul acestui an.