Liviu Dragnea se victimizează după lozinca „Hoții strigă hoții!”

Redactie
Sursă foto: Academia Cațavencu - Daddy, stăpânul PSD

„Ancheta DNA nu are nicio legătură cu mine”. Așa titrează presa citându-l pe Dragnea. Liviu Dragnea, liderul maxim al PSD în această vară toridă și capricioasă. La fel de capricioasă precum ițele politicii din Capitala României.

După dezvăluirile RISE Project din care am aflat că Liviu Dragnea ar putea fi într-adevăr extrem de bogat, că este abil în a-și crea relații, o adevărată caracatiță de relații și conjuncturi favorabile pentru cei cuprinși înăuntru, aflăm de câteva zile și versiunea sa.

Citiți și Monica Macovei este împotriva acțiunilor la purtător

De fapt, nu aflăm mai nimic de la liderul maxim al PSD-ului, domnia sa ne oferă un noian de eschive din spatele unor ochi care se miră. Parcă buturuga asta mică, neluată în seamă de domnia sa, i-a răsturnat carul cel mare, un car care, credea domnia sa, îl va duce până la președinție. Sau cel puțin așa spuneau oamenii prin Alexandria, cel puțin cei din caracatița sa relațională.

Dragnea se imaginează președinte. Nu de Teleorman, ci de o Românie distrusă de PSD!

De pe Facebook, locul unde toți devenim mai sinceri, ne enervăm mai ușor și spunem mai ușor o groază de lucruri, ca la volan, un domn rememora o întâmplare petrecută în Alexandria.

La o masă, într-o pădure în care, se zice că există un restaurant unde se mănâncă vânat, iar masa cea mai bună o are liderul maxim Liviu Dragnea. Domnul sincer de pe rețeaua de socializare povestea că primarul la acea vreme al Alexandriei vorbea cu o lacrimă în colțul ochiului despre actualul lider maxim al PSD-ului.

Citeste si...  Sărbătorile de iarnă modelează amintirile copilăriei

Printre altele, personajul total îndatorat sufletește lui Liviu Dragnea a spus, acum cităm și noi din ce ne spune sursa noastră de pe facebook, „Cu ajutorul lui Dumnezeu, în câțiva ani, îl votăm Președinte!”.

Și era vorba despre președinte al României, nu vreo președinție locală. Vă imaginați, Liviu Dragnea se imaginează Președinte al României, pentru că poate și pentru că pe lângă el, în rețeaua sa de oameni care o duc bine, într-un oraș și într-un județ unde oamenii o duc rău, există persoanje care-i spun că poate și care, probabil, se roagă la Dumnezeul lor pentru o astfel de întâmplare.

De aici și uimirea cu care reacționează la dezvăluirile celor de la RISE Project. Practic, Liviu Dragnea învață din propriile greșeli că nu e bine să facă genul de politică pe care a făcut-o până acum. Din păcate pentru acest lider maxim al PSD-ului, dacă lucrurile sunt adevărate, nu mai e cale de întoarcere. Nici măcar gogorița Soros – ce legătură are Soros cu multele sale vizite în Brazilia, cu vilele, cu fetele, cu prietenul său Comana (cel care s-a sinucis în avion de frica pușcăriei care-l aștepta în România) – nu mai stă în picioare.

De ce ar vrea Soros să-l distrugă pe Liviu Dragnea? El se distruge singur!

Oricum, așteptăm și a doua gogoriță să fie aruncată în luptă. Liviu Dragnea trebuie să se ia și de multinaționale. Dar asta poate o lasă pentru gurile colegilor săi de guvernare și partid. Să vedem… iese Țuțuianu, Olguța sau Tăriceanu?!


Distribuie articol:
1 Comment
  • “HOTUL STRIGA HOTII”
    „Reteaua Soros” se afla de fapt in PSD si PRU. Soros s-a intalnit personal cu Ponta, Corina Cretu si cu alti lideri PSD. Palada, finantari grele de la Soros

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *