Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare împotriva COVID-19, medicul Valeriu Gheorghiţă, a declarat că nivelul de imunitate de grup în ţara noastră este, cel mai probabil, de până la 50 la sută şi că este posibil ca cinci, până la nouă milioane de persoane să aibă un anumit grad de imunitate obţinut fie prin boală, fie prin vaccinare.
„Probabil că nivelul de imunitate de grup, în România, este undeva între 45-50 la sută. Sigur, variază de la un judeţ la altul, însă este singura explicaţie pentru care avem o situaţie atât de bună din punct de vedere epidemiologic şi ea se bazează pe de-o parte pe ratele de seroprevalenţă care la sfârşitul anului trecut era de circa 6 la mie, comparativ cu rata de incidenţă a cazurilor în perioada respectivă de 1 la mie. Practic aveam, în populaţie, de şase ori mai mulţi prezenţi anticorpi decât oamenii care erau confirmaţi în perioada respectivă, aşa încât dacă astăzi vorbim de peste un milion de persoane deja confirmate cu infecţie SARS CoV-2, probabil că în realitate avem circa 5-6 milioane de persoane. Procentul celor care au trecut prin boală şi care s-au vaccinat este de circa 30-35 la sută, aşa încât astăzi avem circa 4,3 milioane de persoane vaccinate cu cel puţin o doză şi 3,5 milioane cu două doze, cu schemă completă”, a declarat Valeriu Gheorghiţă.
Valeriu Gheorghiţă a precizat că este posibil ca până la nouă milioane de oameni din România să fie imunizaţi în faţa virusului SARS CoV-2, fie după ce au trecut prin boală, fie după ce au făcut vaccinul.
Gheorghiță: Bucureștiul are cea mai mare rată de vaccinare, Suceava cea mai mică