Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat într-un interviu acordat Realitatea Plus TV, că nu are niciun regret personal după locuinţa statului şi că şi-am cumpărat un apartament foarte frumos astfel că nu stă în mila statului român.
RA-APPS a fost cea mai decentă instituţie, a lucrat cu legea, a spus el despre decizia de eliberare a vilei de protocol. ”Ce-mi dă statul am să-i dau şi eu”, a afirmat Băsescu.
„Este o situaţie normală, n-aş intra în detalii. Cert este că astăzi i-am chemat să facă inventarul, pentru că acolo este un inventar de predat. Se termină azi”, a spus fostul preşedinte, arătând că cealaltă locuinţă este gata să primească mobilier.
Întrebat despre faptul că RA-APPS insistă să se mute din vilă, Traian Băsescu a spus că nu insistă: ”RA-APPS a fost cea mai decentă instituţie, a lucrat cu legea, n-a lucrat cu somaţii, n-a lucrat cu notificări, deci a fost cea mai decentă instituţie dintre toate instituţiile statului”.
Traian Băsescu a comentat situaţia în care se găseşte
”Ştiţi ceva, un stat care-şi batjocoreşte foştii preşedinţi n-are decât să fie tratat de foştii preşedinţi cum îi tratează el. Aşa că ce-mi dă statul am să-i dau şi eu, n-am obligaţia să-i dau altceva”, a afirmat Traian Băsescu.
Despre noul apartament, fostul preşedinte a afirmat că este ”foarte bine”.
”Credeţi-mă că nu am niciun regret personal după locuinţa statului, mi-am cumpărat un apartament foarte frumos, aşa că nu stau în mila statului român. Maria e oricum mulţumită oricum, atât timp cât suntem împreună”, a mai spus el.
Despre actuala situaţie politică, Băsescu a comentat: ”Mă întreb cât de proşti putem fi să avem 16 miliarde de euro necheltuiţi din exerciţiul bugetar 2014-2020, pe care îi pierdem anul viitor, şi în acelaşi timp să împrumutăm bani”.
”Cît de incompetenţi şi proşti putem fi, noi, ca stat”, a mai spus fostul preşedinte.
Întrebat dacă se impune o majorare a pensiilor, Traian Băsescu a afirmat că oricine în momentul de faţă are nevoie de bani, în special cei cu venituri mici.