Video! Dictatorul sirian Bashar al-Assad a ieșit din ascunzătoare

Stefan Alexiu
Bashar al-Assad

Preşedintele Siriei, Bashar al-Assad, s-a deplasat vineri, 8 iulie, pentru prima oară de la declanşarea conflictului în 2011, în provincia Alep (nord), unde a vizitat una din principalele centrale termice din ţară şi o staţie de pompare a apei, a transmis preşedinţia de la Damasc.

 

al-Assad a folosit arme interzise împotriva sirienilor care luptau împotriva regimului său. Mai mult, regimul său a apelat la gruparea rusă Wagner, luptătorii acuzați de crime de război luptă acum în Ucraina pentru alt dictator criminal, președintele Rusiei, Vladimir Putin.

Assad s-a deplasat la centrala electrică din Alep, în estul provinciei cu acelaşi nume, pentru a asista ‘la lansarea lucrărilor’ într-o parte a uzinei, a anunţat preşedinţia siriană pe Telegram.

- Publicitate -

‘Provincia Alep a suferit din cauza terorismului şi a sabotajelor mai mult decât celelalte guvernorate şi, în consecinţă, locuitorii din Alep au dreptul să fie cel mai mare beneficiar al reparării staţiei’, a transmis preşedinţia, citându-l pe Bashar al-Assad.

Assad a supervizat de asemenea redeschiderea unei staţii de pompare a apei care fusese complet distrusă în 2012 din cauza conflictului, a indicat aceeaşi sursă.

Vezi și Soția lui Bashar al-Assad trăiește în lux, Siria se sufocă sub atacuri chimice și asedii cu rachete

Vizita este prima a lui Assad în provincia Alep de la începutul conflictului sângeros care din 2011 a făcut în jur de 500.000 de morţi, a devastat infrastructurile ţării şi a provocat milioane de refugiaţi.

Alep a fost scena unor lupte acerbe între forţele guvernamentale şi grupările rebele şi Statul Islamic (SI) începând din 2012 şi până la recucerirea sa de către regim în 2016.

- Publicitate -

Bătălia pentru controlul oraşului Alep, fosta capitală economică a Siriei, este considerată victoria cea mai importantă a forţelor guvernamentale şi cel mai mare regres al facţiunilor de opoziţie care controlau cartierele din estul localităţii.

Guvernul nu a luat însă controlul asupra întregii provincii, fâşia de frontieră cu Turcia fiind controlată de Forţele Democratice Siriene, de o parte, şi de facţiunile siriene susţinute de Ankara, de cealaltă.

Conform preşedinţiei, reabilitarea centralei termice – anunţată în februarie 2021, cu sprijinul Iranului, aliat al regimului sirian – va permite generarea a 200 MW pentru alimentarea provinciei Alep cu electricitate.

Distribuie articol:
Informateca