Este o zi mare pentru Andreea Esca, cea mai cunoscută prezentatoare de știri din România. Pe 29 august, vedeta își serbează ziua de naștere, iar anul acesta are o semnificație specială, întrucât schimbă prefixul.
Andreea Esca a acordat un interviu, cu această ocazie, jurnliștilor de la Adevărul.
Adevărul: Andreea, azi împlinești 50 de ani? E un prag psihologic? Te simți diferit?
Andreea Esca: Mi se pare că e altfel decât până acum. La 40 de ani n-am avut chestia asta, acum o resimt cumva. Mi se pare o cifră mare, dar cred că trebuie să privim părțile bune la orice vârstă și faptul că fiecare an îți aduce niște lucruri extraordinare, pe care nu vrei să le pierzi.
La 30 de ani am trăit lucruri extraordinare, la 40 de ani la fel. Sunt convinsă că vor veni unele la fel de interesante și la 50.
Nu se gândea că va alege o carieră în jurnalism
Cred că ăsta e singurul fel în care poți să mergi mai departe cu bucurie. Pentru orice om este o cifră importantă și mai ales pentru niște oameni ca noi, care au trecut prin foarte multe, care au acumulat multă experiență.
Te gândești ce ar putea să mai vină care să ți se pare interesant. De fapt, despre asta este vorba. Mi-aș dori să apară lucruri în viața mea care să-mi solicite cu-adevărat interesul, să mă surprindă, pentru că asta cred că te ține în viață.
Când ai devenit majoră, la 18 ani, îți imaginai vârsta de 50 de ani?
Absolut deloc. Eu am fost educată foarte realist și nu-mi imaginam, nici nu mă gândeam. Eu oricum nu mă gândesc la anul viitor, în general, iar la 18 ani cu atât mai puțin. Când am împlinit 18 ani nici nu știam că o să fac jurnalism, ca să-ți dai seama cam cât de departe de adevăr eram.
Ai 28 de ani la Pro TV și 30 de ani de jurnalism. Care a fost cel mai intens moment din carieră?
Șii, chiar acum cîteva zile m-am uitat în cartea de muncă și mi-am dat seama că am un an pierdut, când m-am angajat la Soti. Pe vremea aceaa, când te angajau, nu-ți făceau imediat carte de muncă și nici nu-ți dădeau salariu.
Începuturile carierei, în anii 90
Cam jumătate de an erai în probă, te duceai, nu luai nici bani, nu aveai nici carte de muncă. M-am angajat în ianuarie 1992 și mi-au făcut carte de muncă un an mai târziu, în ianuarie 1993. Revenind la întrebare… Au fost mai multe evenimente importante pe care le-am acoperit cu echipa Știrilor, la Madrid, când România urmă să fie primită în NATO, la Bruxelles, când am aderat la Uniunea Europeană.
Au fost personalități pe care le-am intervievat, Madeleine Albright, Al Gore, Richard Branson. Și cred că cel mai mult mi-a plăcut să fiu într-o companie plăcută. Cred că e foarte important să lucrezi într-un loc unde să ai colegi care să-ți fie și prieteni, cu care să te distrezi, cu care poți să vorbești și despre lucruri personale.
E un avantaj sau nu că ți-ai inceput cariera într-o vreme in care abia exista internet, ca sa nu mai vorbim despre rețele sociale?
E un avantaj, pentru că dacă mâine cade tot, eu știu ce să fac, știu să trăiesc și fără. Sunt lucruri pe care am învățat să le fac tocmai pentru că nu exista internetul. Toată lumea are posibilitatea de a se face cunoscut cu ajutorul internetului, dar nu toată lumea reușește. Cred că este tot un casting, până la urmă, dar îl face publicul. Nu mai există un angajator, angajatorul este publicul.
