logo informateca logo informateca
  • Știri
    • Interne
    • Externe
    • Sănătate
    • Showbiz
    • Turism și relaxare
  • Politică
  • Economie
    • Auto
    • Financiar
    • IT&C
  • Educaţie
    • Actualitate
    • Preşcolar
    • Şcoala
    • Studii în străinătate
    • Universitar
  • Sport
  • Casă şi grădină
    • Amenajări
    • Grădină
    • Info util
    • Noutăţi CasoTeca
  • Agricultură
    • La zi
    • Produse
    • Utilaje
  • Opinii
  • Publicitate
InformatecaInformateca
Cauta...
  • Știri
    • Interne
    • Externe
    • Sănătate
    • Showbiz
    • Turism și relaxare
  • Politică
  • Economie
    • Auto
    • Financiar
    • IT&C
  • Educaţie
    • Actualitate
    • Preşcolar
    • Şcoala
    • Studii în străinătate
    • Universitar
  • Sport
  • Casă şi grădină
    • Amenajări
    • Grădină
    • Info util
    • Noutăţi CasoTeca
  • Agricultură
    • La zi
    • Produse
    • Utilaje
  • Opinii
  • Publicitate
Follow US
© 2024 Informateca.ro
Interne

Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai

Alexandru Ionescu
Alexandru Ionescu
22 mai 2024
Share
accident 2 Mai, Mercedes de epoca coupe
SHARE

Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu a fost recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai, iar procesul se va relua de la început cu un alt judecător. Joi era următorul termen în dosar, iar între timp CSM a aprobat transferul magistratului de la Judecătoria Mangalia la Judecătoria Constanţa.

Potrivit datelor de pe portalul instanţei, judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu a fost recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai.

În aceste condiţii, procesul se va relua de la început cu un alt judecător, ceea ce şi-au dorit reprezentanţii victimelor.

Ioana Ancuţa Popoviciu, care a fost desemnată să soluţioneze dosarul în care este judecat Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai din vara anului trecut în urma căruia doi tineri au murit, a fost acuzată de comportament nepotrivit de familiile victimelor şi de avocaţii acestora.

- Publicitate -

Primul termen în procesul lui Vlad Pascu a avut loc pe 22 februarie, la ora 9.00, la Judecătoria Mangalia. Dosarul a fost amânat pentru ora 12.30 deoarece Pascu avea termen şi la Tribunalul Constanţa, pentru a scăpa de arestul preventiv, dar acea cerere a fost respinsă.

La reluarea procesului, judecătoarea din dosar a constatat că Vlad Pascu nu are apărare deoarece unul dintre avocaţi s-a retras din dosar, iar celălalt a menţionat că protestează, fiind solidar cu acţiunea declanşată de Baroul Bucureşti şi a cerut ca următorul termen să fie acordat după 29 februarie.

Judecătoarea a dispus ca următorul termen să aibă loc pe 14 martie şi a emis o adresă către Baroul Constanţa, în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru Vlad Pascu, pe toată durata procesului.

Părinţii victimelor din accidentul provocat de Vlad Pascu au fost nemulţumiţi de atitudinea pe care aceasta a avut-o în sala de judecată. Astfel, ei au declarat jurnaliştilor că atunci când ea a intrat în sală ar fi mestecat gumă. Ulterior, judecătoarea a cerut buletinul tânărului mort în accidentul rutier despre care nu ştia că a decedat.

Al doilea termen de judecată a avut loc în 14 martie. Tatăl tinerei ucise în accidentul produs de Vlad Pascu şi-a exprimat nemulţumirea pentru că Vlad Pascu nu a fost adus la acel termen. Tatăl tânărului ucis în accident a mers cu fotografia fiului său în sala de judecată şi cu toate acestea judecătoarea l-a întrebat cine este.

- Publicitate -

La termenul următor de judecată, în 4 aprilie, Judecătoria Mangalia a respins cererea de schimbare a încadrării juridice în omor calificat.

În urmă cu câteva săptămâni, Consiliul Superior al Magistraturii a decis că nu se impune suspendarea judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu până la finalizarea procedurilor disciplinare, aşa cum solicitase Inspecţia Judiciară. Inspectorii judiciari au apreciat că exercitarea în continuare a funcţiei de către judecător ar putea afecta desfăşurarea cu imparţialitate a procedurilor disciplinare şi ar fi de natură să aducă atingere gravă prestigiului justiţiei.

De asemenea, avocaţii familiilor victimelor accidentului de la 2 Mai au cerut recuzarea judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, iar cererea lor a fost respinsă. Totodată, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Mangalia au solicitat Curţii de Apel Constanţa strămutarea dosarului, dar şi această cerere a fost respinsă.

De asemenea, judecătoarea formulase o cerere de abţinere, care fusese respinsă.

Avocatul Adrian Cuculis, apărătorul uneia dintre familiile victimelor, a declarat jurnaliştilor că şi la termenul de judecată din 9 mai ”gafele din sala de judecată au fost multiple”.

Etichete:accidentjudecator
Distribuie articol:
Facebook Whatsapp Whatsapp Email Copiaza linkul Print
Ad imageAd image
Publicitate
Ad imageAd image
- Publicitate -
Ad imageAd image
- Publicitate -
Ad imageAd image

Parteneri

  • CasoTeca
  • AgroTeca
  • Pedagoteca
  • Prescu.ro

Articole similare

InterneȘtiri

Circulaţie în coloană între staţiunile Predeal şi Azuga

Valorile de trafic au început să crească uşor pe Valea Prahovei, circulându-se pe alocuri în coloană între staţiunile Predeal şi…

2 Minute
InterneȘtiri

Papa Francisc a plecat de la Iași, unde a vizitat Catedrala romano-catolică „Sfânta Maria Regină”

Papa Francisc a plecat de la Iași, oraş în care a vizitat Catedrala romano-catolică "Sfânta Maria Regină" şi s-a întâlnit…

3 Minute
Interne

Tradiții și obiceiuri creștine de Bobotează. Ce este bine să dai de pomană de Botezul Domnului

Boboteaza 2023, tradiții și obiceiuri creștine de Botezul Domnului. Ce este bine să dai de pomană de Bobotează și ce…

5 Minute
InterneȘtiri

”O pădure cât o ţară”, campanie de împădurire

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, participă azi la evenimentul de lansare a etapei de toamnă a campaniei de…

1 Minute
logo informateca logo informateca
  • Despre InformaTeca
  • Publicitate
  • Contact
  • Termeni şi condiţii
Info Utile
  • Despre InformaTeca
  • Publicitate
  • Contact
  • Termeni şi condiţii

Publicațiile


 

CasoTeca: CasoTeca | Noutati casa si gradina | Amenajari interioare si exterioare | Amenajari gradini | Informatii Utile Casa

PedagoTeca: Stiri educatie | Prescolari | Scolari | Universitar | Studii strainatate | Actualitate | Opinii

AgroTeca: AgroTeca | Noutati agricultura | Produse agricole | Utilaje agricole

InformaTeca: InformaTeca | Noutati online | Casa si Gradina | Educatie | Agricultura | Economie | Sport | Politica

Alte site-uri: PRescu.ro | MoneyBuzz.ro | CurierulNațional.ro | Goool.ro | SlatinaBuzz.ro

 

Welcome Back!

Sign in to your account

Username or Email Address
Password

Lost your password?