Fondatorul Liviu Belu, fost hocheist transfug din România anilor ’80, vorbește despre inițiativa prin care vrea să ajute tinerii să facă performanțe în cele două sporturi.
Invitat în direct în studioul Radio Sport Total FM, Liviu Belu a povestit cum a plecat din țară când avea 18 ani și a locuit multă vreme în Austria, apoi în Suedia. Odată întors în România, el vrut să-și lase amprenta asupra hocheiului de aici și a înființat o academie:
„Am început să joc hochei prin ’75 – ’76 cu un coleg de școală, la SS1, care ulterior a fuzionat cu CSA. Pe urmă mi-a intrat în cap să plec din țară. Am mers în Austria, apoi am ajuns în Suedia. Am sărit în Dunăre, am trecut pe la Orșova. În ’86 am avut prima tentativă, apoi în ’88 am reușit să plec. Mi-a venit o idee. Aveam un tub de sticlă cu grosime de un centimetru cu care respiram la 20 de centimetri sub apă. Ne-am băgat pe la restaurantul care există și astăzi și am trecut pe cealaltă parte pe sub apă, după 6 ore. Prietenul meu mi-a spus că se întoarce în România pentru mama lui. S-a întors în apă, l-au văzut sârbii și ne-au prins pe amândoi. Asta s-a întâmplat pe 20 august. Pe 22 august ne-au eliberat. Am scăpat atunci. Apoi, în ’88, am plecat singur, ca să fiu sigur că nu mă mai întoarce nimeni din drum. Aveam 18 ani la vremea respectivă. În 2019, am întâlnit-o pe soția mea. Deja mă lăsasem de hochei. Băiatul ei avea 13 ani când a intrat în viața mea. Din cauza nutriției, era puțin cam grăsuț. Era foarte bun pe trotinetă și skateboard. L-am întrebat dacă vrea să patineze. L-am învățat să patineze cu rolele pe stradă. Apoi l-am dus la hochei la bunul meu prieten Fane Ungureanu. Mi-a spus copilul că i-a plăcut mult și că vrea să mai meargă. Acum are 18 ani și joacă la echipa noastră, Red Hawks. M-am apucat să antrenez copiii și să-i învăț să patineze, apoi am urmat cursurile Academiei Suedeze de Hochei. Am început cu baza, chiar dacă am jucat hochei. Începi cu basic-ul, apoi mergi la pasul 2. La pasul 3 poți să antrenezi până la Divizia 1. Apoi, pasul 4 se face la Stochkolm. Acolo se susține examenul pentru națională și antrenor de seniori. Anul acesta, Federația Română de Hochei a copiat acest pas și a început să licențieze și ea antrenorii din România la fel ca în Suedia.”, a spus Liviu Belu.
Ascultați interviul integral pe site-ul www.sptfm.ro, sau prin aplicația de mai jos:
