S-a vândut celebra vilă „bunga-bunga” a lui Silvio Berlusconi

Villa Certosa din Sardinia, care a aparținut fostului premier italian, a fost cumpărată de un miliardar din Qatar, pentru 350.000.000 de euro.

Filip Constantin

Villa Certosa din Sardinia, care a aparținut fostului premier italian, a fost cumpărată de un miliardar din Qatar, pentru 350.000.000 de euro.

 

Fostul demnitar Hamad bin Jassim bin Jaber Al Thani, care a ocupat și el funcțiile de prim-ministru şi ministru de Externe al Qatarului, este cel care a plătit enorma sumă pentru proprietatea lui Berlusconi, decedat în 2023, anunță cotidianului La Repubblica.

Familia fostuui magnat italian a scos proprietatea la vânzare acum un an, și a așteptat până ce a obținut prețul cerut.

- Publicitate -

Reședința are vedere spre Golful Marinella și a devenit cunoscută în urma aşa-numitelor petreceri „bunga-bunga”, la care Silvio Berlusconi invita diverse mari personalități sau șefi de state.

Seratele respective au provocat scandaluri, care au dus la un dosar de prostituţie cu minore, iar fostul premier italian a fost acuzat de abuz în serviciu și corupție.

Berlusconi a fost achitat înainte de deces, dar fosta asistentă medicală şi vedetă de televiziune Nicole Minetti, a fost condamnată. Aceasta a jucat un rol important în aducerea de femei la petreceri și a provocat un scandal în Ministerul Justiţiei din guvernul Giorgia Meloni, în urmă cu două luni.

Cumpărătorul Vilei Certosa face parte din familia Al Thani, o dinastie ce conduce Qatarul de peste un secol și jumătate. El a acţionat prin intermediul unui vehicul de investiţii din Luxemburg.

Tranzacția face parte din lupta pentru moştenirea lui Silvio Berlusconi, ai cărui urmași execută testamentul de circa trei ani.

- Publicitate -

În afara proprietăților, fostul magnat a lăsat câte 100 de milioane de euro fratelui său, Paolo Berlusconi și fostei partenere, Marta Fascina.

Hamad bin Jassim bin Jaber Al Thani
Distribuie articol:
Informateca