Peiu: Desfiinţarea impozitului minim pe cifra de afaceri IMCA este, practic, o invitaţie la jocul cu profiturile

Alexandru Ionescu

Senatorul AUR Petrişor Peiu atrage atenţia că eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA) riscă să încurajeze din nou practicile de „optimizare” fiscală şi solicită explicaţii publice din partea ANAF cu privire la diferenţele semnificative dintre ratele de profit raportate de unele companii care activează în aceleaşi sectoare economice.

“Un punct de plecare pentru discuţia privind taxarea multinaţionalelor: Impozitul minim pe cifra de afaceri (IMCA)a apărut pentru a combate „optimizarea” profiturilor de către companiile mari, cu cifra de afaceri de peste 50 de milioane de euro. Dacă acel impozit era de 1% din cifra de afaceri , era echivalentul unui impozit de profit de 16% plătit pentru un profit corespunzător unei rate a profitului de 6%. Cu alte cuvinte, oricine declară un profit mai mic de 6% din cifra de afaceri, practic prin impozitul pe profit va plăti către stat o sumă mai mică decât IMCA”, afirmă Peiu.

El remarcă faptul că OCDE a impus şi guvernul a acceptat desfiinţarea IMCA, ceea ce, în opinia sa, ”înseamnă liber la „optimizare” fiscală, liber la ascunderea în ţara de origine, fără taxare, a profiturilor”.

Peiu prezintă cifre, pe care le califică drept ”greu credibile” şi despre care susţine că ”alimentează ideea că sunt multinaţionale care îşi optimizează profiturile, adică trimit sub formă de plăţi pentru servicii profiturile către firmele mamă”.

- Publicitate -

El se referă la Romgaz, afirmând că declară un profit de 41% din cifra de afaceri, în vreme ce firma austriacă OMV, din aceeaşi industrie, declară un profit de doar 10% din cifra de afaceri (pe 2025).
Senatorul AUR dă şi excemplu magazinele româneşti Dedeman, care declară un profit de 12%, iar magazinele germane Lidl şi Kaufland declară profituri de 5%, respectiv 4%.

”Francezii de la Renault şi turcii de la Ford Otosan declară profituri de doar 2% din cifra de afaceri! Lanţurile de benzinării OMV, respectiv Mol declară profituri de doar 2%, respectiv 3% din cifra de afaceri! Constructorul Tehnostrade declară un profit de 10%, în vreme ce constructorii Spedition UMB şi SA&PE, în aceeaşi industrie, declară profituri de 5%, respectiv 6%”, sunt alte exemple4 rezentate de către Petrişor Peiu, concluzia sa fiind că ”desfiinţarea impozitului minim pe cifra de afaceri IMCA este, practic, o invitaţie la o joacă cu profiturile care va alimenta teoria „optimizărilor””.

PSD: Blocaj politic total iresponsabil, riscă să arunce România în haos economic şi social

El consideră că cineva de la ANAF ar trebui să ofere public o explicaţie pentru aceste cifre ”exprimă asimetrii greu de justificat”.

Etichete:
Distribuie articol:
Informateca