În dreptul numelui Nimrod Antal, vei găsi filme precum Predators (2010) sau Vacancy(2007), dar mai poți găsi și o mică bijuterie neșlefuită, dar cu potențial. Se numește Kontroll și surprinde, la o primă aruncătură de ochi, viața controlorilor de bilete la metroul din Budapesta.
Filmul se desfășoară în întregime la metroul din Budapesta. Poate ar fi mai bine să spun “în’’ pentru că îți dă senzația de “underworld” (nu, nu mă refer la filmul ăla glossy cu vampiri); aproape respiri atmosfera închisă a subteranei care îți ridică puțin părul de pe tine. Dacă ești un mare fan al muzicii de film, dacă pentru tine un procent considerabil din nota pe care ai acorda-o unui film este dat de soundtrack, atunci ai nimerit-o. Acțiunea filmului merge mână în mână cu muzica sa; curg frumos împreună, ca doi îndrăgostiți ținându-se de mână spre un final care scârțâie puțin, însă. Adică îndrăgostiții ăștia sfârșesc ca doi bătrânei plictisiți de viață, așteptând să le vină sfârșitul. Dar să nu începem cu sfârșitul, totuși.
Metroul din Budapesta nu are niciun Kontroll
Să începem cu începutul, cum zicea un înțelept în viață. Așadar, înainte să te scufunzi în cele aproximativ 110 minute de cinematografie magică, „un nene” apare în fața camerei făcând o declarație care sună, în linii mari, cam așa: “Filmul pe care îl veți vedea a fost regizat de un prieten de-al meu, un tânăr interesat de lupta dintre bine și rău. Ceea ce veți vedea în film este 100% ficțiune, o lume subterană fictivă. Nici locația, nici evenimentele care au loc aici, nici personajele nu au nicio legătură cu personalul Companiei de Transporturi Publice din Budapesta”. Interesantă precizare…
„Toată lumea ne urăște”
Probabil că celor de la metroul din Budapesta le era teamă de reclamă proastă pentru că întregul film este centrat pe controlorii de bilete de la metrou. Când auziți controlori de bilete, probabil mintea v-a zburat la “prietenii” noștri din RATB. Da, am putea găsi multe asemănări, dacă vrem. Precum zice Bulscu, personajul principal, “Toată lumea ne urăște.” Dar acțiunea filmului îți șterge repede din minte posibila paralelă pe care ai putea-o face în calitate de bucureștean care circulă frecvent cu autobuzul. Ai lucruri mai interesante de observat, de analizat. Filmul nu este în niciun caz o radiografie a personalului de la metroul maghiar. Filmul oferă o metaforă, pe alocuri nu ușor de digerat.
Filmul debutează cu o femeie cu aspect îndoielnic ce încearcă să își deschidă o sticlă de șampanie în timp ce scările rulante o poartă încet înspre metrou. Odată ajunsă jos, camera ce o urmărea insistă pentru câteva momente, pe un afiș roșu, ce poartă însemnele Companiei de Metrou. Ceea ce vrea aproape să zică este: „Ai intrat în iad, prietene. Welcome!”
În scurt timp facem cunoștință cu Bulscu (Sandor Csanyi), vioara întâi din haita controlorilor de la metrou. Dar haideți să ne oprim puțin asupra haitei, dacă tot i-am zis așa. Aceștia par inutili, incapabili de a-și impune autoritatea, în afara situațiilor în care folosesc forța. Pasagerii pun la încercare răbdarea controlorilor. Un pește își oferă una dintre fete pentru prețul biletului, o gloată de chinezi se fac că nu înțeleg că li se cere biletul, unul dintre controlori o ia razna și omoară un pasanger care îl agasa. Binele și răul, dreptatea sau adevărul se confundă tragic în această “lume de dincolo”. Suntem incluși puțin în nebunia și disperarea controlorilor care nu încearcă decât să își facă treaba, în același timp păstrându-și umanitatea – lucru imposibil.
În cadrul unui alt fir narativ (mai mult „firicel”) asistăm la lupte între diferite „găști” de controlori, încleștări de orgolii în cadrul unei societăți de condamnați, care, sub influența subteranei, se animalizează puțin câte puțin.
Bulscu este “the smart guy”. Arată bine, are atitudie de James Dean, calm, agil, făcut parcă să iasă basma curată din orice situație. Un lucru interesant este că nu îl vedem niciodată fără vreo pată de sânge pe față. Este întotdeauna rănit. În debutul filmului, când îl cunoaștem pentru prima dată, îi curge sânge din nas. Nu știm nimic despre trecutul lui, dar ni se dă de înțeles că are o educație înaltă și că era un om important „la suprafață”. Acest “la suprafață” apare frecvent în discuțiile de la metrou, de parcă ar fi un tărâm al Raiului aproape inaccesibil celor de jos, din lumea subterană a metroului.
Bulscu nu părăsește deloc tenebrele metroului, decât la final când, „izbăvit” prin dragoste, am putea crede la o primă interpretare, are curajul de a părăsi subterana. Ceilalți s-ar putea să nu fi avut nicio șansă, slujba pe care o au reprezintă singura lor sursă de viață, dar Bulcsu pare un bărbat care s-a închis voluntar sub pământ fugind probabil de nebunia și mai mare de la suprafață.
Dacă vă întrebați ce mai mișună pe la metroul din Budapesta (în film), ei bine, veți mai da de o figură întunecată ce împinge călătorii în fața metroului, un ursuleț de pluș, o bufniță și o zână.
Dacă vreți să vedeți ursulețul, zâna sau bufnița sau pur și simplu un film bun, merită să-i dați o șansă: Kontroll se numește, făcut în 2003.
