PSD şi PNL sunt aproape la egalitate în intenţia de vot pentru alegerile europarlamentare, arată rezultatele unui sondaj INSCOP Research, realizat în perioada 5-13 martie, la comanda Fundaţiei Konrad Adenauer.
Astfel, dintre cei care îşi exprimă o opţiune de vot clară (58,5% din eşantion), 26,9% intenţionează să voteze cu PSD, iar 26,3% cu PNL, urmând Alianţa 2020 USR-PLUS cu 15,3%, ALDE cu 9,3% şi Pro România cu 9,1%.
Ar mai depăşi pragul electoral doar UDMR, care ar obţine 5%.
Faţă de luna precedentă, procentele cu care sunt cotate partidele înregistrează variaţii minime, cu excepţia Pro România, informează News.ro. Pentru PMP şi-au exprimat intenţia de vot 4,4% dintre respondenţi, în timp ce 1,1% au ales PNŢCD, 1% UNPR şi tot 1% DEMOS.
Intenţia românilor de a se prezenta la urne la alegerile europarlamentare a fost măsurată pe o scală de la 1 la 10, în care nota 1 înseamnă „sigur nu voi vota”, iar nota 10 înseamnă „sigur voi vota”.
11,8% dintre respondenţi au ales varianta 1, 3,3% varianta 2, 3,2% varianta 3, 3,9% varianta 4.
Varianta 5 a fost aleasă de 7,7% dintre respondenţi, în timp ce pentru varianta 6 au optat 4,8% dintre români, pentru varianta 7 au optat 7,3%, iar pentru varianta 8 au optat 11%.
11,8% dintre respondenţi au ales varianta 9, în timp ce doar 26,9% au declarat că vor merge sigur să voteze.
8,3% reprezintă non-răspunsuri.
Citește și: Cormoranul moţat îl sfidează pe Daea și cuibăreşte, în premieră, în România