Aproape 33.000 de întreprinzători şi patroni afirmă că nu-şi pot asigura o masă consistentă și mai mult de 70.500 nu-şi permit acoperirea cheltuielilor curente, 115.000 sunt restanţieri la întreţinerea locuinței şi peste 57.000 locuiesc în case fără grup sanitar, reiese dintr-un studiu al Institutului Naţional de Statistică (INS) consultat de REVISTA PATRONATELOR.
Din datele prezentate de INS în lucrarea „Condiţiile de viaţă ale populaţiei din România“ (a cărei ediție cu datele din 2018 a fost publicată vineri pe site-ul instituţiei) reiese că în România există în total 244.000 de gospodării conduse de lucrători pe cont propriu, inclusiv patroni, majoritatea ducând un trai îndestulător, dar şi că o minoritate – nu tocmai redusă – din acestea este puternic afectată de neajunsurile sărăciei.
Foametea bântuie mediul de afaceri
Spre exemplu, 13,5% din patroni și întreprinzători au declarat, pentru INS, că nu-şi permit „consumul a cel puţin un fel de mâncare cu carne sau peşte o dată la două zile”. Asta înseamnă, numeric vorbind, 32.940 de gospodării patronale/antreprenoriale aflate în situația de a nu-și putea procura o masă consistentă (!)
Desigur, în cealaltă „tabără” se regăsesc – potrivit INS – restul de 86,5% care nu au probleme cu procurarea hranei. Aceleaşi sondaje, efectuate în anii anteriori, arătau că mai mult de 21% din gospodăriile patronilor/întreprinzătorilor se aflau situaţia de a nu-şi putea procura hrana.
În cadrul sondajului pe acest an, 16,9% din întreprinzătorii care locuiesc în mediul rural au declarat că suferă de foame, nepremiţându-şi „consumul a cel puţin un fel de mâncare cu carne sau peşte o dată la două zile”…
Citește mia departe pe: revista-patronatelor.ro/exclusiv-zeci-de-mii-de-patroni-sufera-de-foame-sunt-restantieri-la-facturi-si-locuiesc-in-conditii-precare