Ţările nu pot să-şi blocheze pur şi simplu populaţia pentru a învinge coronavirusul, a declarat duminică, expertul în situaţii de urgenţă al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Mike Ryan, adăugând că sunt necesare şi măsuri de sănătate publică pentru a evita reapariţia virusului.
„Ceea ce trebuie să facem este să ne concentrăm pe găsirea celor bolnavi, pe cei care au virusul şi să-i izolăm, să le găsim contactele şi să le izolăm”, a spus Ryan într-un interviu acordat emisiunii Andrew Marr de la BBC, citat de news.ro. „Pericolul existent chiar acum, cu restricţiile … este că dacă nu punem în aplicare măsuri puternice de sănătate publică, atunci când restricţiile de circulaţie şi blocajele vor fi ridicate pericolul este că boala va reveni”, a avertizat oficialul OMS.
O mare parte din Europa şi Statele Unite au urmat exemplul Chinei şi al altor ţări asiatice şi au introdus restricţii drastice pentru a lupta împotriva noului coronavirus, majoritatea lucrătorilor fiind sfătuiţi să lucreze de acasă, în timp ce şcolile, barurile, pub-urile şi restaurantele fiind închise.
Ryan a spus că că China, Singapore şi Coreea de Sud, care au combinat restricţiile cu măsuri riguroase pentru a testa orice posibil suspect, au oferit un model pentru Europa, despre care OMS a spus că a înlocuit Asia ca epicentru al pandemiei.„După ce am suprimat transmisia, trebuie să urmărim virusul. Trebuie să luptăm împotriva virusului ”, a spus Ryan.
Citește și: Andreea Răducan: stăm în casă cât este nevoie şi avem grijă de sănătatea noastră