”Legea Gorghiu” privind executarea la domiciliu a pedepselor de până în 7 ani diminuează rolul pedepsei și duce la creșterea infracțiunilor

Alina Gorghiu, până de curând propunerea PNL pentru șefia Senatului, doamna cu legături în trecut cu Victor Ponta și infractorul care se credea nobil, Vlasov, fost șef al Camerei de Comerț a României, a vrut să lase la domiciliu infractorii care primesc până la 7 ani de pușcărie.

Magistrații, o parte mai vocală dintre ei, au reacționat: ”legea Gorghiu” va diminua rolul pedepsei și va determina creșterea alarmantă a infracțiunilor, au spus.

Doamna Gorghiu, poate a fost forțată, poate a fost într-o clipă de rătăcire, nu a reacționat printr-o recunoaștere oficială a caracterului cu adevărat penal al legii pe care a propus-o.

Pe Facebook, cineva spunea că doamna Gorghiu s-a asasinat politic. Oare?

Magistrații au spus:

Asociaţia Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție, luând act de noile iniţiative de modificare a Codului penal, a Codului de procedură penală şi a legii privind executarea pedepselor şi măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în procesul penal, referitoare, în principal, la posibilitatea executării pedepsei închisorii la domiciliu, îşi exprimă profunda îngrijorare în legătură cu proiectul legislativ aflat în dezbatere parlamentară.

Ca şi alte proiecte de modificare a legislaţiei penale române, demersul legislativ actual reprezintă încercarea nereuşită de transpunere în legislaţia penală internă a unor dispoziţii consacrate în legislaţia unor democraţii europene avansate în materia executării pedepsei închisorii, insuficient adaptate la realităţile din România, care se poate constitui în sursa unor dificultăţi de aplicare a legii din partea instanţelor şi parchetelor, sistemului de probaţiunile şi sistemului penitenciar din ţara noastră.

Subscrisele constată cu regret că nici actualul proiect legislativ nu are la bază considerente de oportunitate şi necesitate, contribuind la diminuarea rolului exemplificativ al pedepsei şi fiind de natură a determina o creştere alarmantă a unor infracţiuni pe care actualul context de împrejurări din ţara noastră le favorizează.

Posibilitatea executării la domiciliu a pedepselor ce nu depăşesc 7 ani închisoare, inclusiv în cazul concursului de infracţiuni, face ca statul român să nu îşi poată îndeplini rolul de apărare a unor valori fundamentale protejate prin Constituţie, în contextul în care limitele speciale ale pedepselor au fost reduse pentru cele mai multe din infracţiunile contra patrimoniului şi multe altele incriminate prin Codul penal şi legile speciale.

Modificările legislative preconizate, din pricina altor modificări de substanţă aduse Codului penal, se îndepărtează, astfel, de la scopul şi funcţiile pedepsei, dar şi de la standardele statului de drept consacrate prin Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, care, pe de o parte, prevede în sarcina Uniunii obligaţia de a acţiona în vederea asigurării unui înalt nivel de securitate, prin măsuri de prevenire a criminalităţii, iar pe de altă parte, nu înlătură responsabilitatea statelor membre cu privire la menţinerea ordinii publice și apărarea securității interne.

Subliniem următoarele aspecte tehnice, de natură a ridica probleme de constituționalitate și oportunitate a demersului legislativ:

1. Proiectul legislativ votat de Senat vine în continuarea altora, similare, declarate integral neconstituționale prin Deciziile Curții Constituționale nr. 453/2018, nr. 561/2018 și nr. 22/2019, astfel încât șochează insistența în reglementare, mai ales și mai nou cu un sprijin atât de larg de la aproape toate forțele politice;
2. Deși proiectul legislativ adoptat urmărește adoptarea unor măsuri legislative pentru a asigura conformitatea executării pedepselor privative de libertate cu exigențele Curții Europene a Drepturilor Omului (cauza Rezmives c/ României), CEDO nu a impus și nici nu a sugerat astfel de măsuri, ci doar găsirea soluțiilor pentru ca executarea pedepselor să se realizeze cu respectarea demnității umane. Cea mai evidentă soluție este tocmai aceea a ameliorării condițiilor de detenție, prin renovarea spațiilor existente și construirea altora noi, așa cum, de altfel, guvernanții au și afirmat public (proiectul privind construirea 2 noi penitenciare fiind deja în curs de derulare, iar alte penitenciare, spre exemplu Deva și Arad, fiind renovate la standarde UE), după o foarte lungă perioadă de neasumare a acestor responsabilități. Altminteri, găsirea soluțiilor pentru ca infractorii să nu mai ajungă în mediu carceral nu face decât ca povara infracționalității se transferă pe umerii populației, ceea ce este profund injust;
3. Noua legislație penală a redus semnificativ pedepsele pentru imensa majoritate a infracțiunilor; aceasta, coroborat cu limita de 7 ani pentru aplicarea celor 2 instituții a căror introducere se dorește, va conduce la o posibilă foarte extinsă sferă de aplicare, cuprinzând atât infracțiuni grave (spre exemplu tâlhăria, constituirea unui grup infracțional organizat) sau foarte frecvente (spre exemplu furtul) a căror combatere trebuie realizată foarte ferm, legea penală fiind oricum slăbită în acest domeniu prin alte măsuri legislative anterioare (spre exemplu, admiterea posibilității împăcării la furt). Nu există un studiu de impact cum astfel de măsuri ar putea produce un efect favorabil în acest context, specificul infracționalității naționale neputând fi ignorat;
4. Instituțiile introduse vin, astfel, să contrazică logica formelor de individualizare neprivative de libertate prevăzute de legislația în vigoare: amânarea aplicării pedepsei (art. 83 C.pen.) operează pentru pedepse de până la 2 ani, iar suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei (art. 91 C.pen.) pentru pedepse de până la 3 ani; este complet contradictorie acestei logici penale progresive ca măsurile propuse în proiect să opereze până la pedepse de 7 ani închisoare (Codul penal de la 1968 prevedea cea mai severă formă de individualizare a executării neprivative de libertate executarea pedepsei la locul de muncă, pentru pedepse de până la 5 ani, în contextul în care la acea vreme pedepsele aveau un cuantum mult mai ridicat decât cele impuse de noua legislație penală). Practic, acest proiect de lege impune eludarea regimului carceral pentru o sferă extrem de ridicată de infracțiuni, unele cu un pericol social foarte ridicat, și duce în derizoriu autoritatea legii penale, stimulând la nerespectarea normei penale, față de efectele lipsite de gravitate pe care ignorarea normei penale le generează (în raportul cost-beneficiu, comiterea unei infracțiuni grave care intră sub incidența acestor instituții va părea tentantă multor infractori);
5. În condițiile stării de urgență, consolidarea, iar nu slăbirea autorității legii penale, este esențială. Întrucât resursele serviciilor de probațiune și ale organelor de ordine publică și care asigură implementarea efectivă a legii sunt oricum limitate și cantonate în cu totul altă direcție la acest moment, afectarea autorității legii penale prin diminuarea efectului disuasiv și de prevenție generală nu poate fi decât nefastă, iresponsabilă și contradictorie. Astfel, este de observat și faptul că, deși recent legiuitorul a modificat conținutul incriminării infracțiunii de zădărnicire a răspândirii bolilor, noile instituții sunt pe deplin aplicabile și acestei infracțiuni (ca și falsului în declarații), astfel că încălcarea măsurilor stării de urgență, cu caracter penal, nu mai poate fi combătută ferm și eficient;
   Simpla apariție publică a unui asemenea proiect (chiar fără a mai lua în considerare și adoptarea sa de Senat și cu o cvasiunanimitate) a tensionat în mod semnificativ relațiile de executare a pedepselor în mediul penitenciar, fiind vorba, încă o dată, despre asumarea iresponsabilă a obligațiilor care revin și puterii legiuitoare în exercitarea funcției. La fel cum discursul public din anul 2016 privind iminența grațierii și amnistiei a generat răzvrătiri în mediul penitenciar, acest proiect de lege a generat deja o stare de tensiune și nemulțumire profundă la adresa autorității de executare a pedepselor privative de libertate, într-un context oricum foarte tensionat (persoanelor private de libertate le-au fost restrânse pe durata stării de urgență drepturile la pachet, vizită și vizită intimă);
6. Proiectul de lege adoptat dovedește o desconsiderare evidentă a arhitecturii funcțiilor judiciare în materie penală. Instituția judecătorului de supraveghere a privării de libertate are competențele stabilite explicit prin art. 9 din Legea nr. 254/2013 și vizează exclusiv persoanele din mediul carceral, între acestea neputând fi incluse unele din categoria celor prevăzute în proiect. Acest judecător nu desfășoară activitate în cadrul instanței, nu i se comunică hotărârile instanței și nu are rol în aducerea la executare a acestora, desfășoară o procedură administrativ-jurisdicțională (în lipsa avocatului și a procurorului, fără desfășurarea unei ședințe de judecată etc.) și nu are legătură instituțională nici cu serviciul de probațiune și nici cu alte organe care asigură supravegherea și îndeplinirea măsurilor și obligațiilor impuse persoanelor care nu se află în mediul carceral. Confuzia legislativă vizează funcția judiciară a judecătorului delegat cu executarea (art. 14-17 din Legea nr. 253/2013), instituție distinctă și având cu totul alte atribuții;
   De asemenea, proiectul se dovedește a conține numeroase contradicții și neconcordanțe, cu efecte grave în funcționarea practică a acestor instituții: d.e. brățările electronice sunt nefuncționale în sistemul execuțional penal din România; aspecte semnificative din perspectiva drepturilor fundamentale nu pot fi reglementate prin regulamentul de aplicare al Legii (spre exemplu, condițiile de stocare, modificare și transmitere a datelor privind localizarea și deplasările persoanei supravegheate, la care face referire art. 88 ind. 1 alin. 2); art. 88 ind. 4 face aplicabile dispozițiile art. 83-87 din Legea nr. 254/2013, deși acestea vizează munca în cadrul sau/și în folosul unității penitenciare, care are un regim de desfășurare aplicabil persoanelor deținute și care nu poate fi aplicat nici măcar prin analogie persoanelor neîncarcerate (cu reguli clare privind selecționarea acestora la muncă, desfășurarea muncii deținuților în brigăzi de muncă, supravegherea desfășurării muncii de unitatea de deținere, încasarea sumelor aferente muncii și contabilizarea acestora etc.); art. 88 ind. 3 alin. 2 este o normă redundantă și ilogică: dacă părăsirea neautorizată a imobilului constituie evadare (conform art. I pct. 4 din proiect), atunci incidența cauzelor justificative sau de neimputabilitate operează în virtutea normelor generale ale Codului penal; mai mult, aceeași normă pune pe același plan cauzele justificative și de neimputabilitate menționate, deși acestea au un regim juridic distinct, neputând fi asimilate, excluzând implicit incidența altor asemenea cauze, care pot fi însă operante (spre exemplu, art. 21 sau art. 31 C.pen.); definiția imobilului în care se execută măsurile (art. 88 ind. 2) este una ambiguă și nu răspunde unor exigențe practice evidente (pre exemplu, în cazul persoanelor care dețin în proprietate mai multe astfel de imobile – cum se alege/desemnează locuința) etc..
7. În contextul în care multe din modificările aduse legislaţiei penale române nu au avut efect descurajant, ci au condus la diversificarea şi creşterea numărului de infracţiuni, dar şi la consolidarea unor grupuri de crimă organizată, specializate în comiterea unor fapte penale incluse beneficiului executării pedepsei la domiciliu, intervenţiile legislative actuale reprezintă soluţii inadecvate realităţilor juridice din România şi standardelor de protecţie ale unor valori fundamentale consacrate la nivel european şi internaţional, fiind de natură să compromită înfăptuirea actului de justiţie, rolul şi funcţia de exemplaritate a pedepsei şi, implicit, buna funcţionare a sistemului de justiţie din ţara noastră.

Proiectul legislativ nu pare a fi însoţit nici de soluții complementare care să contribuie la simplificarea activității organelor judiciare, serviciilor de probaţiune şi sistemului penitenciar din România, confruntate cu o lipsă acută de personal şi nu le oferă acestora soluţii realiste care să le asigure supravegherea persoanelor ce execută pedeapsa la domiciliu, oferind deplină satisfacţie persoanelor acuzate de săvârşirea unor fapte penale, prin consacrarea unor noi măsuri de individualizare judiciară a pedepselor.

Noile modificări legislative tind, aşadar, către instituirea unor standarde mult mai scăzute în planul eficienţei legislaţiei penale, înlăturându-se obligaţia pozitivă a statului de da o reală eficienţă unor obligaţii asumate prin Constituţie şi lege, dar şi printr-o serie de convenţii internaţionale la care România este parte şi care se reflectă în politicile în materie penală de la nivel european.

În sfârşit, din punct de vedere practic, supunerea persoanelor private de libertate unei măsuri de executare a pedepsei la domiciliu şi riscul ridicat de recidivă pe care unele dintre aceste persoane îl prezintă, în contextul lipsei unui loc de muncă şi nevoilor acute cu care ele se confruntă, nu face decât să conducă la creşterea riscului de îmbolnăvire şi de răspândire a epidemiei cu COVID 19, odată cu revenirea acestor persoane în mediul penitenciar.

În concluzie, considerăm proiectul adoptat în procedură de urgență ca fiind nu doar afectat de vicii serioase de constituționalitate, privind nerespectarea exigențelor statului de drept în combaterea fenomenului infracțional, al calității pe care trebuie să o îndeplinească legea penală, al competențelor și instituțiilor judiciare penale etc., dar și extrem de dăunător și periculos, atât pe fondul general al slăbirii autorității legii penale, prin măsurile succesive dispuse de la intrarea în vigoare a noului Cod și până în prezent, dar cu atât mai grav în actualul context, al pandemiei globale și stării de urgență declarate pe teritoriul național, când stricta respectare a normelor penale trebuie să se constituie într-un imperativ absolut pentru destinatarii acestor norme.

Pentru aceste motive, Asociaţia Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție solicită în mod imperios respingerea proiectului de lege aflat în prezent în dezbatere parlamentară, considerând că acesta nu răspunde dificultăţilor actuale cu care România se confruntă, fiind promovat într-o perioadă critică pentru ţara noastră, în absenţa oricăror dezbateri publice reale.

Asociația Forumul Judecătorilor din România

judecător Dragoș Călin, co-președinte

judecător Lucia Zaharia, co-președinte

Asociația Inițiativa pentru Justiție

procuror Bogdan Pîrlog, co-președinte

procuror Sorin Lia, co-președinte