Află ce răspund specialiștii la întrebarea ”când scăpăm de mască”

Stefan Alexiu

Premierul anunța 1 iunie drept o primă dată de relaxare a măsurilor de siguranță sanitară. ”Când scăpăm de mască” se întreabă tot mai mulți români. Dar de celelalte măsuri? Experții sunt cei care vor da verdictul final. Astfel, Prof. dr. Doina Azoicăi, medic primar epidemiolog şi preşedintele Societății Române de Epidemiologie s-a încumetat să răspundă la aceste întrebări pentru TVR.

 

”Categoric este pozitivă punerea unor ținte din acestea pe care trebuie să le atingem și una din ținte este această renunțare la mască, pe care o așteaptă toată lumea care a perceput destul de greu această obligație de a se proteja. Însă, ca specialist, ca epidemiolog, totuși voi puncta faptul că această țintă va fi pusă și în practică în funcție de situația epidemiologică, care știți că e într-o permanentă dinamică și categoric vizavi de atingerea acestui număr important de persoane vaccinate – 5 milioane – iată în Israel aceste măsuri au fost luate atunci când s-a ajuns la o rată de vaccinare de 50% sau peste 50%”, a declarat prof. dr. Doina Azoicăi.

prof. dr. Doina Azoicăi
prof. dr. Doina Azoicăi

„Este de dat speranțe că acest lucru se poate întâmpla, însă este responsabilitatea, la fel, a fiecăruia”, a precizat specialistul.

Vezi și 2 etape de relaxare: prima etapă de la 1 iunie, a doua etapă de la 1 august

Potrivit medicului, s-ar putea renunța la mască în spații deschise, dacă nu sunt zone aglomerate și dacă situația epidemiologică de ansamblu o permite.

„Este de preferat ca un număr cât mai mare de persoane – sigur, 5 milioane de persoane sau chiar mai mult – să fie vaccinate, astfel încât, într-adevăr, să se justifice măsura aceasta în care populația poate să fie mult mai relaxată decât în etapele anterioare sau chiar în etapa actuală”, a explicat prof. dr. Doina Azoicăi, referindu-se la modelul oferit de Israel.

Citeste si...  România, pe locul 7 în lume la vaccinare

Preşedintele Societății Române de Epidemiologie și-a exprimat încrederea că situația va evolua la fel și în România, mai ales în contextul organizării maratoanelor de vaccinare.

„Da, să știți că sunt optimistă pentru că văd mobilizarea tuturor celor care trebuie să contribuie la aplicarea acestei strategii de vaccinare. Este o strategie de vaccinare foarte dinamică, foarte logică”, a conchis prof. dr. Doina Azoicăi.

Ministrul Sănătății a declarat că data de 1 august este una fezabilă pentru renunțarea la mască în anumite condiții – în spații deschise și în locuri neaglomerate.

Citește despre Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă: ”Mă mai consult ocazional cu Vlad Voiculescu”

„Depinde unde renunțăm la mască. Încurajez și eu renunțarea la mască în anumite condiții: în afara spațiilor închise, în locurile care nu sunt aglomerate. Pentru aceste zone termenul de 1 august cred că este unul fezabil”, a declarat Ioana Mihăilă.


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *