Află cum faci test COVID gratuit, dar și unitățile în care se poate face asta. Autoritatile au transmis ca pana la aceasta data, pe teritoriul Romaniei au fost facute peste 2,7 milioane de teste pentru diagnosticarea COVID-19. Cele mai multe sunt incluse in programul national pentru testare, decontat de Guvern, adica au fost făcute în mod gratuit.
Pot fi testati gratuit, la orice centru de testare, de stat sau privat, aflat in lista Ministerului Sanatatii, toate persoanele care fac subiectul unei anchete epidemiologice.
Lista unitatilor de specialitate care realizeaza testarea RT-PCR, este la sfârșitul articolului.
Conform rapoartelor transmise de Grupul de Comunicare Srategica, la fiecare 24 de ore se fac zeci de mii de teste. Aproximativ jumatate din numarul acestora sunt teste facute la cerere. Adica sunt solicitate de cetateni care vor sa calatoreasca in diverse state care impun obligativitatea rezultatului negativ. Unele dintre aceste teste pot fi facut si de companii care-si testeaza angajatii, fara ca acestia sa faca parte din anchete epidemiologice.
Cele in baza definitiei de caz sunt teste facute in cazul unor anchete epidemiologice sau in spitale.
Daca te simti rau si ai simptome de coronavirus, cel mai bine ar fi sa suni la medicul de familie. Veti decide impreuna ce este de facut. Te va indruma, cel mai probabil, sa suni la 112. Personalul de la ambulanta va veni la domiciliu, iti va face o evaluare si va decide daca trebuie sa te duca la spital. Iti va face si un test de coronavirus.
DSP iti poate spune ca este necesar sa mergi sa te testezi intr-un centru agreat de Ministerul Sanatatii. Vei face o programare si vei merge acolo, in cazul in care poti. Acest test este gratuit atat timp cat faci parte din ancheta epidemiologica.
Daca ajungi la spital, pentru ca ai simptome de coronavirus, vei fi acolo testat. Gratuit. ‘
Vei fi testat la spital si in cazul in care trebuie sa iti faci anumite investigatii medicale de urgenta, iar medicii au suspiciuni cu privire la infectarea cu SARS-COV-2.
Daca ai simptome de infectie si suspectezi ca esti pozitiv, insa nu faci parte din vreo ancheta epidemiologica, poti sa ceri un test la laboratoarele care fac astfel de teste, insa va fi contra cost.
Cine se testeaza gratuit, in Romania
Institutul National de Sanatate Publica a actualizat miercuri, 14 octombrie 2020, recomandarile de prioritizare a testarii pentru COVID-19 si criteriile pentru initierea testarii.
INSP transmite ca o confirmarea prompta a cazului suspect este necesara pentru a asigura, rapid si eficient, supravegherea epidemiologica a contactilor, implementarea masurilor de
prevenire si control al infectiei, precum si colectarea informatiilor epidemiologice si
clinice relevante.
13 moduri în care ai prioritate la testare, conform recomandarii de prioritizare a INSP
1. Persoane simptomatice, inclusiv personal medico-sanitar si auxiliar, conform
definitiei de caz;
2. Contacti directi simptomatici ai cazurilor confirmate;
3. Pacienti cu maximum 48 de ore inainte de procedura de transplant
(asimptomatici) si donatorii de organe, tesuturi si celule stem hematopoietice
inainte de donare; pacienti cu transplant de organe, tesuturi si celule stem
hematopoietice aflati in tratament imunosupresor, inaintea fiecarei internari din
perioada de monitorizare post-transplant – doua teste la 24 de ore interval;
4. Echipele medicale de prelevare a organelor pentru transplant care se
deplaseaza de la centrul de transplant in centrele de prelevare – la fiecare
doua saptamani;
5. Pacienti asimptomatici cu imunosupresie in contextul bolii sau indusa
medicamentos, cu maximum 48 de ore inainte de internarea in spital;
In acest context, termenul de imunosupresie se refera la: chemoterapia citotoxica,
agenti biologici cu actiune prelungita, imunoterapie celulara si doze mari de
glucocorticoizi, conform ghidului Societatii Americane de Boli Infectioase.
Citeste si: Ministrul Sanatatii: Toate spitalele din tara trebuie sa aloce 10% din locurile de terapie intensiva cazurilor COVID-19
6. Pacienti oncologici asimptomatici aflati in curs de chimioterapie si/sau
radioterapie:
– Pacienti oncologici asimptomatici aflati in curs de chimioterapie – cu maximum
48 de ore inainte de fiecare cura, respectiv de fiecare prezentare la spital pentru
monitorizare;
– Pacienti oncologici asimptomatici aflati in curs de radioterapie – inainte de
prima sedinta si apoi la 14 zile, pana la terminarea curei;
7. Pacienti oncologici asimptomatici inainte de interventii operatorii sau manevre
invazive, cu maxim 48 de ore inaintea interventiei/manoperei;
Referitor la punctele 5., 6. si 7., in cazul pacientilor copii care se interneaza cu
insotitor, se testeaza si insotitorul.
8. Pacienti hemodializati asimptomatici – de doua ori pe luna;
– Pacienti hemodializati asimptomatici contacti cu caz confirmat, 2 testari la 6-7 zile
interval intre ele; pe durata acestei perioade acestia vor fi dializati in sesiuni separate
de restul pacientilor;
9. Pacienti hemodializati simptomatici;
10.Persoane institutionalizate asimptomatice – de doua ori pe luna;
11.Personalul de ingrijire din centre rezidentiale – saptamanal;
Citeste si: În Norvegia vaccinul împotriva COVID-19 va ajunge gratuit la cetățeni
12.Gravidele asimptomatice care se afla in carantina / izolare la domiciliu sau au
fost contact direct cu un caz confirmat – in ziua 14, daca nu au devenit
simptomatice;
13.Personal medico-sanitar si auxiliar asimptomatic contact direct cu caz confirmat,
in a 6-7 zi de la ultimul contact posibil infectant.
In acest caz, potrivit INSP, „in perioada imediata contactului posibil infectant si pana la primirea rezultatului de laborator, personalul medico-sanitar si auxiliar isi va desfasura activitatea cu respectarea masurilor de protectie standard”.
Cazurile pozitive simptomatice sau asimptomatice din randul personalului sanitar vor
respecta procedurile de izolare impuse si pentru restul persoanelor infectate.
Modificarea contextului epidemiologic poate duce la revizuirea acestor recomandari.
Unitatile medicale pot stabili protocoale de testare pentru personalul medical si/sau pacienti prin tehnici de RT-PCR, suplimentar fata de aceste recomandari, care pot fi realizate cu resurse proprii, in laboratoarele pe care le detin sau in alte laboratoare. Ministerele cu retea sanitara proprie pot stabili protocoale de testare pentru personalul propriu, in functie de specificul activitatii.
Ce se intampla dupa testare
Tot INSP precizeaza ca buletinele de analiza cu rezultate pozitive ale testarilor vor fi raportate imediat, scanat, in acelasi mesaj trimis pe e-mail de catre laboratorul care a efectuat testarea, catre spitalul solicitant, directia de sanatate publica de apartenenta a cazului si INSP si se vor lua masurile necesare de internare / izolare a persoanelor infectate.
In aceste cazuri, unitatile sanitare isi vor efectua propria ancheta epidemiologica si vor
adopta masuri de limitare a infectiei, actiuni ce intra in responsabilitatea directa a
managerului.
Raportul anchetei epidemiologice va fi trimis in termen de 24 de ore directiei de
sanatate publica a judetului de apartenenta a cazului.
Care sunt centrele de testare unde te poti testa gratuit daca faci parte dintr-o ancheta epidemiologica
Pe site-ul Ministerului Sanatatii este publicata Lista unitatilor de specialitate care realizeaza testarea RT-PCR pentru stabilirea diagnosticului de sindrom respirator acut sever determinat de noul coronavirus cu laboratoarele acreditate (adrese/numere de contact), conform prevederilor legale in vigoare.
Citeste si: Arafat: gravitatea valului 2 al pandemiei de COVID-19 va depinde de reacţia oamenilor
„Subliniem ca, toate unitatile care sunt acreditate de catre Ministerul Sanatatii sa realizeze diagnosticul prin metoda RT-PCR au obligatia de a asigura cu prioritate diagnosticul pentru pacientii din unitatile sanitare, persoanele suspecte din cadrul anchetelor epidemiologice, precum si a persoanelor din grupurile de risc, conform metodologiei Institutului National de Sanatate Publica- Centrului National de Supraveghere si Control a Bolilor Transmisibile.
Avand in vedere situatia epidemiologica la nivel national, unitatile vor decide conditiile in care pot raspunde solicitarilor de testare suplimentara, la cerere si pot stabili costul testului”, arata MS.
Vezi cum arată un purificator de aer portabil anti virusul corona
Lista unitatilor de specialitate care realizeaza testarea RT-PCR
ALBA DSP ALBA
ALBA Spitalul Judetean de Urgenta Alba Iulia
ARAD Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad
ARAD DSP ARAD
ARGES Spitalul Municipal Câmpulung
ARGES Spitalul Județean de Urgență Pitești
ARGES Spitalul Orasenesc Sf. Spiridon Mioveni
BACAU Spitalul orăşenesc „IOAN LASCĂR” Comăneşti.
BACAU DSP BACAU
BACAU Spital Judetean de Urgenta Bacau
BACAU Spital Municipal ”Sf Ierarh dr. Luca Onesti”
BIHOR Spitalul Clinic Municipal Dr. Gavril Curteanu
BIHOR Spitalul clinic Judetean de Urgenta Oradea
BIHOR Spitalul Municipal Dr. Pop Mircea” Marghita”
BIHOR Spitalul Clinic CF Oradea, Bihor;
BISTRITA NASAUD Spitalul Judetean de Urgenta Bistrita
BOTOSANI Spitalul Judetean de Urgenta Mavromati Botosani
BRAILA Spitalul Judeţean de Urgenta Braila
BRAILA Directia de Sănătate Publică Brăila
BRASOV Spitalul Clinic de Obstetrica Ginecologie „Dr IA Sbarcea” Brașov
BRASOV Spitalul Clinic de Boli Infectioase
BRASOV Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Brasov
BRASOV Spitalul „Sf. Constantin” – Brașov
BRASOV Spitalul Municipal Sacele
BUCURESTI Institutul National de Boli Infectioase Prof. Dr. Matei Bals
BUCURESTI INSP Bucuresti
BUCURESTI Laborator Cuza Voda SRL Bucuresti
BUCURESTI SC Centrul Medical Matei Basarab SRL
BUCURESTI Institutul Marius Nasta
BUCURESTI Institutul Clinic Fundeni
BUCURESTI Sanador SRL
BUCURESTI Regina Maria
BUCURESTI Regina Maria
BUCURESTI Spitalul Clinic de Boli Infectioase Dr. Victor Babes
BUCURESTI Spitalul Universitar de Urgenta Bucuresti
BUCURESTI Personal Genetics SRL
BUCURESTI SC GRAL Medical SRL
BUCURESTI SC Medlife SA
BUCURESTI S.C. ImunoMedica Provita S.R.L. Bucuresti
BUCURESTI Spitalul Universitar de Urgență Militar Central Dr. Carol Davila
BUCURESTI SC Lotus Med SRL Bucuresti
BUCURESTI Institutul Nationale De Cercetare-Dezvoltare Medico-Militara Cantacuzino
BUCURESTI Institutul de Virusologie „Ștefan Nicolau”
BUCURESTI Spitalul de Urgență al SRI „Prof. Dr. Agripa Ionescu”
BUCURESTI Institutul Național de Sănătate a Mamei și Copilulului „Alessandrescu-Rusescu”
BUCURESTI Centrul de Cercetări Științifice Medico-Militare (CCSMM), București;
BUCURESTI SC Centrul Medical Avanta SRL, București;
BUCURESTI AMS Laborator Genetic, Bucureşti
BUCURESTI GENETIC LAB – S.R.L., Bucureşti;
BUCURESTI LABORATOARELE SYNLAB – S.R.L. – Sediu Olteniței
BUCURESTI LABORATOARELE SYNLAB – S.R.L. – Sediu Calea 13 Septembrie
BUCURESTI Clinica Sante SRL – Sediu Agricultori
BUCURESTI Clinica Sante SRL – Sediu Giurgiului
BUZAU DSP BUZAU
CALARASI Spitalul Județean de Urgență ”dr. Pompei Samarian” Călărași;
CARAS SEVERIN Spitalul Județean de Urgență Reșița
CLUJ UMF Iuliu Hațeganu/Centrul De Cercetări Pentru Genomică Funcțională
CLUJ INSP Cluj
CLUJ Institutul Oncologic Prof. Ion Chiricuta
CLUJ Institutul De Medicină Legală Cluj-Napoca
CLUJ SPITALUL Clinic Judetean Urgenta Cluj-Napoca
CLUJ Spitalul Clinic de Boli Infectioase Cluj-Napoca
CLUJ Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Leon Daniello Cluj-Napoca
CLUJ Regina Maria
CLUJ SC Medlife SA
CONSTANTA Spitalul Municipal Medgidia
CONSTANTA Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sf. Apostol Andrei Constanta
CONSTANTA Spitalul Clinic de Boli Infectioase Constanta
CONSTANTA DSP CONSTANTA
CONSTANTA Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanţa
CONSTANTA Spitalul Militar de Urgență „Dr. Alexandru Gafencu” Constanța
COVASNA SC PROVITAM SRL Sfantu Gheorghe
COVASNA Laboratorul de biologie moleculara MedLife – Sf. Gheorghe
COVASNA Spitalul Județean de Urgență Dr. Fogolyan Kristof Sfântu Gheorghe, Covasna;
DAMBOVITA Spitalul Județean de Urgență Târgoviște
DOLJ Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Craiova
DOLJ Spitalul Clinic de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie Victor Babes Craiova
GALATI Spitalul Clinic De Urgenta Pentru Copii „Sf. IOAN” Galați
GALATI Spitalul Clinic de Boli Infectioase „Sf. Cuvioasa Parascheva”
GALATI Sp.Clinic Judetean de Urgenta Sf.Ap.Andrei Galati
GALATI Spitalul de Pneumoftiziologie Galaţi
GALATI Spitalul Orășenesc Targu Bujor – Galati
GIURGIU Spitalul Județean de Urgență Giurgiu
GORJ Spitalul Judetean de Urgenta Targu Jiu
HARGHITA Spitalul Judetean de Urgenta Miercurea Ciuc
HARGHITA DSP HARGHITA
HARGHITA SC Prodia SRL MIERCUREA CIUC
HARGHITA Spitalul Municipal Odorheiu Secuiesc
HUNEDOARA Spitalul Municipal Hunedoara
HUNEDOARA Spitalul Judetean de Urgenta Deva
IALOMITA Spital Judetean de Urgenta Slobozia
IASI Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Sfânta Maria” Iași
IASI Institutul de Boli Cardiovasculare Profesor Doctor George I.M. Georgescu Iasi
IASI Institutul Regional De Oncologie
IASI SC Investigatii Medicale Praxis
IASI SPITALUL CLINIC DE BOLI INFECTIOASE SFANTA PARASCHEVA
IASI Spitalul Clinic Județean de Urgente „Sf. Spiridon” Iași.
IASI Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” Iaşi – Centrul avansat de cercetare-dezvoltare în medicină experimentală – CEMEX, laborator de diagnostic molecular;
ILFOV Synevo România SRL
ILFOV SC Medicavol A.M. Complet SRL, Voluntari, Ilfov;
MARAMURES Spitalul de Boli Infecțioase și Psihiatrie
MARAMURES Spitalul Orășenesc Vișeu de Sus, Maramureș;
MARAMURES Spitalul Municipal Sighetu Marmației, Maramureș;
MEHEDINTI Spitalul Judetean de Urgenta Drobeta-Turnu Severin
MURES Spitalul Clinic Judetean Mureș
MURES Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş – corp clădire Chirurgie infantilă + maternitate
MURES Centrul Medical Topmed – S.R.L., Mureş;
NEAMT Spitalul orășenesc „Sf. Dimitrie” Târgu Neamț
NEAMT Spitalul Judetean de Urgenta Piatra Neamt
NEAMT SPITALUL MUNICIPAL DE URGENTA ROMAN
OLT DSP OLT
OLT Spitalul Judetean de Urgenta Slatina
PRAHOVA DSP PRAHOVA
PRAHOVA Spitalul Judetean de Urgenta Ploiesti
PRAHOVA Spitalul de Pediatrie Ploiești, Prahova;
SALAJ Spitalul Judetean de Urgenta Zalau
SATU MARE Spitalul Judetean de Urgenta Satu Mare
SIBIU Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Sibiu
SIBIU Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu
SUCEAVA Spitalul Judetean de Urgenta Sfantul Ioan cel Nou Suceava
SUCEAVA DSP SUCEAVA
SUCEAVA Spitalul Municipal Vatra Dornei, Suceava;
SUCEAVA S.C. Dorna Medical – S.R.L., Suceava;
TELEORMAN DSP TELEORMAN
TELEORMAN Spitalul Județean de Urgență Alexandria
TIMIS INSP Timisoara
TIMIS Spit Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu”, Timişoara
TIMIS Spitalul Clinic Municipal de Urgenta Timişoara
TIMIS SC Medlife SA
TIMIS S.C. Bioclinica S.A. Timisoara
TIMIS Spital Municipal Dr Teodor Andrei” Lugoj”
TIMIS Spitalul Clinic de Boli Infectioase si Pneumoftiziologie Victor Babes Timisoara
TIMIS Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Pius Brinzeu
TIMIS Spital Clinic CF Timişoara;
TIMIS Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Ţurcanu” Timişoara;
TULCEA Spitalul Judetean de Urgenta Tulcea
TULCEA SC Routine Med SRL Tulcea
VALCEA Spitalul Județean de Urgență Vâlcea;
VALCEA S.C. Clinica Binisan – S.R.L., Vâlcea.
VASLUI Spitalul Municipal de Urgenta Elena Beldiman” Barlad”
VASLUI Spitalul Judetean de Urgenta Vaslui
VRANCEA DSP VRANCEA