arafat

Arafat: gravitatea valului 2 al pandemiei de COVID-19 va depinde de reacţia oamenilor

Stefan Alexiu

Raed Arafat a spus că gravitatea valului 2 al pandemiei de COVID-19 va depinde de reacţia oamenilor privind respectarea anumitor restricţii.

 

„Valul 2, nu numai noi, ci pe emisfera nordică, ne gândim că va fi pe perioada iernii. Acum, cât de greu va fi valul 2, depinde de noi. Dacă reuşim să stopăm creşterea, să păstrăm un platou, să începem o descreştere care durează, clar că putem ţine situaţia sub control, cum am ţinut-o în primul val”, a spus Arafat, la Ciolpani, unde a avut loc recepţia unor materiale sanitare.

El a explicat că, dacă nu se respectă regulile, dacă vor presiuni să nu se ia anumite măsuri sau anumite restricţii, atunci „s-ar putea ca lupta să fie mult mai grea şi pe o durată chiar mai lungă”.

Studiu japonez: Particulele de coronavirus din aer, eliminate de Plasmacluster, tehnologia anti-coronavirus

„Totul depinde de modul în care lucrăm cu toţi împreună”, a arătat şeful DSU.

Arafat a menţionat că la momentul acesta se face un număr de teste semnificativ de mare comparativ cu alte ţări.

„S-a crescut, de la 3.000 am ajuns la aproape 25-27.000 – teste care se fac zilnic, deci capacitatea a crescut, dar, clar, orice capacitate de testare suplimentară este bine-venită”, a precizat el.

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă a mai spus că obţinerea unor teste mult mai rapide va fi de ajutor, teste care să nu necesite operaţiuni de laborator care durează mult.

„Există şansa să aducem teste pe antigen, rapide, pe care să le folosim în linia de front pentru cazurile simptomatice. Pentru cazurile asimptomatice rămâne totuşi evaluarea generală care se face, testările care sunt în masă”, a afirmat Arafat.

Citeste si...  Cîțu, înțepături la adresa PSD pe tema relaxărilor

Vezi cum arată un purificator de aer portabil anti-coronavirus


Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *