Andronescu: “Nu am primit nici o propunere pentru postul de ministru al educației, am mai ocupat această funcție de 3 ori, PSD are suficiente resurse”

0

Ecaterina Andronescu a declarat la Imparţial, la Digi24, că “azi nu a primit o propunere” în sensul de a conduce Ministerul Educaţiei. Ea a precizat însă că, după publicarea scrisorii contestatorilor lui Liviu Dragnea, a avut o discuţie cu acesta despre problemele legate de învăţământ”.

Reporter: Vi s-a propus să conduceţi din nou Ministerul Educaţiei?

Ecaterina Andronescu: Am fost în această funcţie de trei ori, cred că PSD are suficiente resurse umane să identifice o personalitate cunoscătoare a sistemului.

Reporter: Aţi primit o astfel de propunere?

Ecaterina Andronescu: Nu, am avut o discuţie anterior, după publicarea scrisorii de care ştiţi ,după aceea am avut o discuţie, au fost analizate şi problemele legate de învăţământ.

Reporter: Cu cine aţi avut această discuţie?

Ecaterina Andronescu: Cu preşedintele partidului. Cred că PSD are pe cine să pună ministru al învăţământului, dacă se poate mai performant. Nu aş vrea să dau nume, dar cunosc mai mulţi oameni care ar putea să îndeplineadcă această funcţie.

Reporter: Aţi primit azi o astfel de propunere?

Ecaterina Andronescu: Azi nu am primit o astfel de propunere.

Citește și Olguța, despre remanierea lui Toader:Suntem într-un proces de evaluare

De Vlad Mitu

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele