Antibiotice Iași investește 75 milioane euro într-un centru de cercetare și producție pentru medicamente critice

Stefan Alexiu

Compania Antibiotice Iași a semnat un contract de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), în valoare de 75 milioane de euro, pentru dezvoltarea unui Centru de cercetare-dezvoltare și producție a medicamentelor critice. Proiectul este finanțat prin Programul Sănătate – Prioritatea 9 (STEP) și va fi implementat în perioada noiembrie 2025 – noiembrie 2029.

Potrivit companiei, proiectul va sprijini sistemul de sănătate din România prin crearea unei infrastructuri moderne de producție, contribuind la autonomia strategică a Uniunii Europene în domeniul farmaceutic, la securizarea lanțurilor de aprovizionare și la creșterea rezilienței sistemelor europene de sănătate.

Se caută soluții inovatoare în domeniul biotehnologiilor

Centrul de cercetare INOVA a+ va fi construit pe platforma Antibiotice din Iași și va genera soluții inovatoare în domeniul biotehnologiilor și al medicamentelor critice. Alături de acesta, compania va dezvolta o unitate de producție cu o capacitate anuală de 100 de milioane de flacoane echivalente.

Investiția marchează o etapă importantă pentru industria farmaceutică românească, mutând accentul de la producția de medicamente generice la cercetare științifică internă și inovație aplicată. Proiectul va stimula parteneriatele academice, va atrage specialiști de înalt nivel și va contribui la integrarea lanțului valoric complet – de la cercetare fundamentală la producție și export.

- Publicitate -

Medicamentele critice sunt esențiale pentru funcționarea sistemelor de sănătate, iar lipsa lor poate avea consecințe grave asupra pacienților. Portofoliul actual al companiei include 13 astfel de medicamente, aliniate tehnologiilor strategice STEP. Prin această investiție, Antibiotice Iași își consolidează poziția de producător strategic și partener de încredere în dezvoltarea unei industrii farmaceutice europene independente și inovatoare.

Vezi și Antibiotice Iaşi vrea să intre pe pieţele din Croaţia, Franţa şi Austria

Semnarea contractului a avut loc în cadrul celei de-a VII-a reuniuni a Comitetului de Monitorizare pentru Programul Sănătate, organizată de MIPE și găzduită de Antibiotice Iași, în perioada 11–12 noiembrie 2025. La eveniment au participat Dragoș Pîslaru – ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Alexandru Rogobete – ministrul Sănătății, reprezentanți ai Comisiei Europene și membri ai Comitetului de Monitorizare.

Distribuie articol:
Informateca