Românii continuă să prefere vacanțele în țară, pe care și le organizează pe cont propriu, însă aproape 40% spun că nu vor pleca deloc în concediu în această vară, arată un sondaj realizat de CEC Bank, în parteneriat cu comparatorul bancar.
Potrivit cercetării, destinațiile din România sunt preferate de aproape trei ori mai des decât cele din străinătate, iar cele mai multe persoane aleg sejururi de doar trei sau patru zile.
Litoralul și muntele rămân principalele destinații
La întrebarea privind destinația de vacanță din acest an, peste 34% dintre respondenți au declarat că vor merge la mare, în România, iar aproape 32% au ales zona de munte. Alți aproape 7% spun că își vor petrece concediul la rude sau la țară.
În schimb, puțin peste 20% dintre participanții la sondaj intenționează să își petreacă vacanța în străinătate.
Totodată, aproape 39% dintre respondenți afirmă că nu vor pleca în concediu în această vară.
Vacanțele scurte sunt preferate de români
Durata concediilor rămâne relativ redusă.
Peste 43% dintre cei chestionați spun că își permit o vacanță de trei-patru zile, în timp ce 36% au ales un concediu de o săptămână.
Doar aproximativ 11% vor petrece zece zile în vacanță, iar mai puțin de 10% au planificat concedii de două săptămâni sau mai mult.
Majoritatea își organizează singuri concediul
Românii preferă să își planifice singuri vacanțele, fără ajutorul agențiilor de turism.
Potrivit sondajului, peste 76% dintre respondenți își rezervă personal cazarea și transportul, în timp ce doar aproximativ 24% apelează la serviciile unei agenții de turism.
În ceea ce privește biletele pentru obiective turistice, peste 37% spun că le cumpără online, însă aproape 63% preferă să le achiziționeze direct de la casele de bilete.
Bugetele rămân moderate
Și în acest an, cei mai mulți români își planifică atent cheltuielile pentru concediu.
Aproape 25% dintre respondenți spun că vor cheltui între 1.000 și 3.000 de lei, iar 14,5% și-au stabilit un buget cuprins între 3.000 și 6.000 de lei.
Circa 10% vor aloca sub 1.000 de lei, aproximativ 9% estimează cheltuieli între 6.000 și 10.000 de lei, iar numai 4% intenționează să depășească pragul de 10.000 de lei.
Odihna, principalul motiv pentru concediu
Pentru 56% dintre participanții la sondaj, principalul scop al vacanței este odihna.
Alți peste 30% spun că încearcă să îmbine relaxarea cu alte activități, în timp ce 13% aleg concediul pentru vizitarea obiectivelor turistice. Doar 1% au declarat că merg în vacanță în principal pentru cumpărături.
Sondajul a fost realizat online de comparatorul financiar FinZoom, la solicitarea CEC Bank, pe un eșantion de aproximativ 1.200 de respondenți din întreaga țară, reprezentativ pentru utilizatorii de internet.
