Simona Halep, locul 15 WTA şi cap de serie numărul 14, Sorana Cîrstea, locul 38 WTA, şi Irina Begu, locul 64 WTA, vor evolua, marţi, în turul I al Australian Open. În prima zi a competiţiei, luni, Jaqueline Cristian, locul 69 WTA, va evolua cu Greet Minnen din Belgia, locul 84 WTA.
Halep va da piept cu poloneza Magdalena Frech, locul 102 WTA, în al treilea meci de pe arena Margaret Court.
În primul meci de pe John Cain Arena, Sorana Cîrstea evoluează, de la ora 02.00, cu Petra Kvitova din Cehia, locul 19 WTA şi cap de serie numărul 20.
Tot în primul joc, dar pe terenul 15, Irina Begu o va întâlni pe americanca Oecane Dodin, locul 85 WTA. Şi pe acest teren meciurile încep la ora 02.00.
Vezi și Irina Begu s-a calificat în runda a treia la Wimbledon
Elena-Gabriela Ruse, pentru prima oară în turul al doilea al unui grand slam
Elena-Gabriela Ruse, locul 72 WTA, s-a calificat, luni, pentru prima dată în carieră în turul al doilea al unui grand slam, la Australian Open, al patrulea major la care este prezentă pe tabloul principal.
Ea a învins-o, luni, la Melbourne, cu scorul de 6-1, 6-3, pe italianca Jasmine Paolini, locul 52 WTA, după un meci care a durat 69 de minute
Ruse, 24 de ani, va evolua în manşa a doua cu rusoaica Veronika Kudermetova, locul 32 WTA şi cap de serie numărul 28.
Calficarea în turul al doilea este recompensată la primul grand slam al anului cu un premiu de 154.000 de dolari australieni (97.210 euro) şi cu 70 de puncte WTA.
Gabi Ruse este prima româncă în turul al doilea, în acest an, la Mlebourne Park.