Cristiano Ronaldo a fost desemnat cel mai bun sportiv european al anului 2017, în ancheta agenţiei poloneze PAP, în timp…
Ionel Valentin Vlad, preşedintele Academiei Române, a murit la vârsta de 74 de ani. Inginer şi fizician, născut pe 22…
Klaus Iohannis "De Crăciun, gândul ne poartă către casă, indiferent cât de departe am fi. Acasă este locul special unde…
În vremea în care în satele de pe malul Argeșului, portocalele și bananele erau semn clar că se sfârșește anul,…
Comitetul Internaţional Olimpic a anunţat că a decis interdicţii pe viaţă în cazul a 11 sportivi din Rusia, între care…
Atacat din toate părțile, pe diverse subiecte, Ion Iliescu nu a ratat momentul 22 decembrie pentru a-și reexpune discursul legat…
Parlamentul, reunit în şedinţă comună, a adoptat vineri cu 255 de voturi ”pentru” şi 95 de voturi ”împotrivă” legea bugetului…
Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat, evident la Antena 3, că are anumite "nedumeriri" referitoare la scrisoarea comună a celor…
Metrorex şi Regia Autonomă de Transport Bucureşti (RATB) vor avea program special de sărbători, mijloacele de transport în comun urmând…
Ambasadele Belgiei, Danemarcei, Finlandei, Franţei, Germaniei, Olandei şi Suediei în România au transmis joi un comunicat comun prin care atrag…
Sportivii ruşi care vor participa Jocuri Olimpice de iarnă de la PyeongChang (2018), vor trebui să aibă o ţinută care…
România riscă să fie sancţionată de către Uniunea Europeană precum Polonia din cauza modificărilor aduse legilor Justiţiei, s-a afirmat în…
Zilele acestea ne aflăm în zodia șoriciului. Pe unde te învârți, din ograda bunicilor până în Parlament, dai de șorici.…
Președintele Klaus Iohannis are un mesaj pe contul său de facebook adresat politicienilor incapabili să se ”rupă de metehnele trecutului”.…
Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a Elenei Udrea pentru trafic de influenţă şi spălare…