Banca Mondială a îmbunătăţit prognoza de creştere economică a României

0

Banca Mondială a revenit asupra cifrelor de la începutul acestui an şi a îmbunătăţit prognoza de creştere economică a României. Experţii băncii estimează că aceasta va ajunge la 4,4% din produsul intern brut.

Economiştii de la Bucureşti spun că executivul trebuie să fie foarte atent cum va gestiona această creştere, pentru că lucrurile pot lua o turnură greşită în orice moment.La începutul acestui an, Banca Mondială estima o creştere economică pentru România de cel mult 3,7% în 2017. Acum, experţii băncii prevăd un avans de 4,4%.

Analiştii economici susţin că România ar performa şi mai bine dacă accentul ar fi pus pe forţa de muncă.

Guvernul şi-a propus o creştere economică de 5,2%, mult peste estimările Băncii Europene peste Reconstrucţie şi Dezvoltare şi peste cele ale Comisiei Europene.

Chiar şi aşa, premierul Sorin Grindeanu se arată optimist şi susţine că toate măsurile promise vor fi implementate.

Reprezentanţii mediului de afaceri susţin că cei din privat contribuie cel mai mult la creşterea economică, iar guvernul trebuie să fie responsabil.
Comisia Europeană a crescut cifrele la începutul acestui an în ceea ce priveşte deficitul bugetar. În februarie, experţii Comisiei susţineau că România va depăşi deficitul angajat de 3% cu 0.6.