Sosirea noului BMW Seria 1 reprezintă începutul unei noi ere. A treia generaţie a modelului compact premium de succes trage cortina pentru noua arhitectură cu tracţiune faţă a BMW. Rezultatul este un interior mult mai spaţios.
BMW Seria 1 va fi prezentată publicului în premieră la 25-27 iunie 2019, pe noua platformă de prezentare a BMW Group, #NEXTGen, la BMW Welt din München. În acelaşi timp, premiera de salon a noului BMW Seria 1 va fi la IAA de la Frankfurt am Main, în septembrie 2019. Lansarea pe piaţa mondială va începe la 28 septembrie 2019.
Peste 1,3 milioane de exemplare BMW Seria 1 au fost produse în primele două generaţii, automobilul dovedindu-se popular în special în Europa. A treia generaţie a modelului oferă semnificativ mai mult spaţiu decât predecesorul său, cu mici schimbări la amprenta exterioară, mulţumită arhitecturii BMW cu tracţiune faţă. Pasagerii din spate sunt principalii beneficiari, în timp ce portbagajul este şi el mai mare. Disponibil doar ca model cu cinci uşi, noul BMW Seria 1 este mai scurt cu cinci milimetri decât predecesorul său, având o lungime de 4.319 milimetri.
În ceea ce priveşte lăţimea (acum de 1.799 milimetri), aceasta a crescut cu 34 de milimetri, în timp ce înălţimea (1.434 mm) este mai mare cu 13 milimetri. Măsurând 2.670 de milimetri, ampatamentul este mai scurt cu 20 de milimetri decât cel al modelului din a doua generaţie.
O nouă faţă cu o grilă BMW mai mare
Noua faţă a BMW Seria 1 şi interpretarea proaspătă a particularităţilor BMW emblematice pot fi văzute clar din faţă. Grila BMW caracteristică este mai largă acum, cu o prezenţă mult mai mare. Pentru prima dată la această gamă de modele, cei doi „rinichi” se unesc în mijloc. Avanpostul sportiv al portofoliului este BMW M135i xDrive, care înlocuieşte barele clasice ale grilei cu un design mesh tridimensional, proeminent, inspirat de la maşinile de curse. Acum, farurile sunt înclinate şi conferă automobilului un sentiment proaspăt şi tineresc. Opţionale, farurile LED integrale – cu sistem adaptiv – realizează o imagine şi mai modernă.
Lateralele noului BMW Seria 1 se evidenţiază în primul rând prin botul de rechin BMW familiar, definit clar, o linie arcuită puternic şi o grafică subţire a geamurilor care culmină în montantul C cu tradiţionala curbă Hofmeister. Un număr mic de linii precise şi clare, alături de suprafeţe sculptate cu multă forţă conferă noului Seria 1 o apariţie atletică.
Suprafeţele modelate expresiv şi ţevile de eşapament atractive cu diametrul de 90 de milimetri (sau 100 mm pentru elementele tăiate în unghi de la BMW M135i xDrive) completează aspectul sportiv al secţiunii spate. BMW Seria 1 este disponibil cu o gamă de jante din aliaj uşor, cu diametrul pornind de la 16 ţoli. În premieră sunt disponibile versiunile de 19 ţoli.
Trei motoare diesel şi două variante pe benzină de la lansare
Clienţii îşi pot comanda noul BMW Seria 1 cu o varietate de motoare cu trei şi cu patru cilindri din cea mai recentă generaţie a familiei BMW EfficientDynamics. O serie de îmbunătăţiri detaliate le oferă economie mai mare de combustibil, emisii mai mici şi, în unele cazuri, mai multă putere ca înainte. Trei motoare diesel şi două propulsoare pe benzină sunt disponibile, cu puteri ce variază între 85 kW/116 CP la BMW 116d şi 225 kW/306 CP la BMW M135i xDrive.
Noul motor ce propulsează vârful de gamă este cel mai puternic propulsor cu patru cilindri din portofoliul BMW Group. BMW M135i xDrive realizează sprintul de la 0 la 100 km/h în 4,8 secunde (4,7 secunde cu pachetul M Performance, disponibil din noiembrie 2019), ajungând la o viteză maximă limitată la 250 km/h. În ciuda acestor valori de performanţă impresionante, consumul mediu mixt este de doar 7,1-6,8 l/100 km, iar emisiile CO2 sunt de numai 162-155 g/km.
Toate motoarele disponibile pentru noul BMW Seria 1 îndeplinesc standardul de emisii Euro 6d-TEMP, în timp ce BMW 116d respectă deja normele Euro 6d. Motoarele pe benzină sunt echipate cu un filtru de particule de benzină, iar variantele diesel cu filtru de particule diesel, catalizator de absorbţie NOx şi tehnologie SCR (reducere catalitică selectivă).
Cititi si Bavaria Mobility, fosta Bavaria Rent, lansează servicii noi de mobilitate în România