Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan, a anunţat că va propune consilierilor o reducere de personal, întrucât organigrama actuală a instituţiei este mult prea încărcată.
Potrivit ebihoranul.ro, Ilie Bolojan a anunţat, marţi, o reorganizare din temelii a instituţiei, în urma căreia de la 1 decembrie vor fi concediaţi 86 de angajaţi, iar în Consiliul Judeţean vor mai lucra doar 88.
„La Consiliul Judeţean trebuie să facem din mers două lucruri: pe de o parte o schimbare de curs, o nouă orientare care să însemne reorganizarea activităţii instituţiei, aşa încât să economisim banii bihorenilor, stoparea rispiei şi orientarea CJ spre bihoreni, în paralel cu încercarea de a face tot ce ţine de noi pentru dezvoltarea economică a judeţului şi creşterea nivelului de trai al bihorenilor”, a declatat Ilie Bolojan, citat de ebihoreanul.ro.
Vezi și Casoteca.ro/magazin/
Bolojan a declarat că în prima şedinţă a CJ va supune votului consilierilor, majoritatea fiind din partea PNL, reducerea organigramei aparatului propriu al instituţiei.Bolojan a afirmat că „în aproape toate compartimentele schema de personal era supraîncărcată” şi „sunt structuri întregi fără obiect de activitate”.