Boris Johnson a cerut UE amânarea Brexitului

0

Primul-ministru britanic Boris Johnson a trimis o scrisoare nesemnată către Uniunea Europeană în care cere o amânare a ieșirii Marii Britanii din UE și a spus, totodată, că nu dorește prelungirea, transmite Reuters.

Anterior, Johnson a spus că ar prefera să fie ”mort într-un șanț” decât să ceară o prelungire peste termenul de 31 octombrie, dar a fost nevoit, printr-o lege adoptată luna trecută de Camera Comunelor, intitulată Legea Benn, să trimită o scrisoare prin care cere Uniunii să amâne termenul până la 31 octombrie, după ce Parlamentul a respins, sâmbătă, încercarea sa de a obține aprobarea acordului la care ajuns cu autoritățile de la Bruxelles.

O sursă guvernamentală a precizat că Johnson a trimis trei scrisori către Donald Tusk, președintele Consiliului European: o fotocopie a textului pe care Legea Benn l-a forțat să-l redacteze în caz că nu este adoptat un acord, document pe care nu a apare semnătura lui Johnson; o notă a ambasadorului britanic la UE în care acesta preciza că guvernul doar se conformează legii și o a treia scrisoare în care Johnson spunea că nu dorește o prelungire.

”Am spus limpede de când am devenit prim-ministru, precum și astăzi în Parlament, că în opinia mea și a guvernului o altă prelungire ar dăuna intereselor Regatului Unit și partenerile noștri din UE, precum și relației dintre noi”, a afirmat Johnson în a treia scrisoare, publicată pe Twitter de către corespondentul de la Bruxelles al publicației Financial Times.

Johnson, pentru care realizarea Brexitului este crucială pentru planul său referitor la alegeri anticipate, a afirmat că este încrezător că adoptarea legislației necesare pentru ieșirea Marii Britanii din UE va fi încheiată înainte de 31 octombrie, se mai spune în scrisoare.

Donal Tusk a confirmat primirea solicitării de la Johnson. ”Voi începe consultările cu liderii UE privind modul în care să reacționăm”, a scris Tusk ppe Twitter.

Președintele Franței, Emmanuel Macron, i-a spus lui Johnson că Parisul are nevoie de clarificări rapide asupra situației după votul de sâmbătă, a declarat pentru Reuters un oficial de la președinția franceză.

Citește și Nu avem Brexit, spune Parlamentul Britanic

Boris Johnson a sperat ca parlamentarii să susțină finalmente acordul de divorț pe care l-a negociat cu UE în această săptămână și să pună capăt unui blocaj de trei ani, care s-au scurs de la referendumul din 2016. Însă, deputații au votat, cu 322 la 306 voturi, un amendament prin care l-a obligat pe premier să ceară o nouă amânare dacă legislația necesară implementării acordului nu este adoptată până la 31 octombrie.

În schimb, Johnson a afirmat că va scoate Marea Britanie din UE până la 31 octombrie fără să explice cum va face acest lucru fără să încalce Legea Benn. ”Nu voi negocia cu UE o prelungire și nici legea nu mă forțează să o fac”, a spus Johnson după adoptarea amendamentului.

Opoziția îl acuză că se pune deasupra legii. ”Johnson este un prim-ministru ce tratează Parlamentul și tribunalele cu dispreț. Refuzul juvenil de a semna scrisoarea confirmă ceea ce bănuiam dintotdeauna anume că (…) se consideră mai presus de lege și de tragerea la răspundere”, a declarat John McDonnell, un reprezentant al Partidului Laburist.

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele