Bulgarii vor să atragă turiștii români pe litoral, chiar lângă graniță

1
- Reclama -

Zarița Dinkova, ministrul bulgar al Turismului, a vizitat obiectivele naturale și arheologice din comuna Șabla, pe drumul spre granița cu România.

 

Oficialitățile locale i-au prezentat ministrului bogățiile naturale aflate pe teritoriul comunei, cum ar fi cele două lacuri – Șabla și Durankulak și Tuzla din Șabla. Potrivit Rador, în zonă se află 20% din plajele bulgărești.

Există șansa de a atrage mai mulți turiști, pentru că aveți natura protejată. Săpăturile arheologice sunt, de asemenea, un produs care poate fi oferit turiştilor aici, împreună cu natura”, a spus ministrul, care afirmă că vede un potențial uriaș pentru dezvoltarea turismului de camping în regiune, după cele mai înalte standarde occidentale. „Zona noastră este un loc preferat de odihnă vara, iar ca o consecință a acestui fapt, vedem că satele mici din zonă prind viață. De exemplu, satul Bojanovo are patru locuitori permanenți pe parcursul anului, iar vara este locuit de 80 de oameni. Există o comunitate poloneză rezidentă permanent în satul Granichar. În ultimii 5 ani, viziunea satului Ezereț s-a schimbat – au fost obținute peste 30 de autorizații de construcție”, a mai declarat Zarița Dinkova, ministrul Turismului din Bulgaria.

Citiți și: SONDAJ CEC Bank: Grecia, Bulgaria şi Turcia preferate de români pentru vacanțe

- Reclama -
- Reclamă -

1 comentariu

Lăsaţi un mesaj

Te rugăm să adaugi un comentariu
Vă rugăm să completaţi numele