Medicii avertizează că virusul gripal este mai puternic sezonul acesta și recomandă să ne vaccinăm cât mai repede, înainte de…
Comisia Europeană a anunţat că a trimis scrisori de punere în întârziere către 15 state membre UE, printre care se…
Actuala conducere a TVR a părăsit cadrul legal al funcţionării instituţiei şi a eşuat lamentabil în îndeplinirea misiunii informative a…
Este vorba despre un proiect naţional, iniţiat cu scopul de a reuni, sub cupola unui nou concept în România, totalitatea…
Victor Ponta a fost audiat la Tribunalul Bucureşti, în calitate de martor, în dosarul în care fostul preşedinte al Camerei…
Preşedintele PSD Olt, senatorul Paul Stănescu, îi îndeamnă pe social-democraţi să nu piardă "meciul de joi" şi să se mobilizeze…
Ana Birchall a criticat, miercuri, competenţele Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), care spune că procurorii acestei Secţii pot…
Patru percheziţii au avut loc miercuri dimineaţă, în Bucureşti, într-un dosar de proxenetism şi act sexual cu un minor, în…
Lucrările pentru punerea în funcţiune, cu călători, a Magistralei 5 de metrou pot fi realizate până în luna decembrie 2019,…
Kelemen Hunor a afirmat că în relaţia majorităţii cu minoritatea maghiară din România "se simte o lipsă de încredere, o…