Deputatul Corneliu Ştefan este noul preşedinte al PSD Dâmboviţa, acesta impunându-se în faţa contracandidatului său, europarlamentarul Rovana Plumb, la alegerile de duminică de la Conferinţa extraordinară a organizaţiei.
„Astăzi împlinesc 19 ani de când sunt colegul dumneavoastră. Am plecat de la funcţia de preşedinte de organizaţie de tineret, am fost vicepreşedintele organizaţiei judeţene, iar până anul trecut am ocupat funcţia de preşedinte executiv la Dâmboviţa. (…) Declinul organizaţiei a început din toamna 2018 când preşedintele de la acea vreme a fost interceptat şi apoi exclus. În mai 2018 am avut europarlamentare, PSD a obţinut cel mai prost scor din istoria PSD Dâmboviţa, totul a culminat cu alegerile prezidenţiale, când am pierdut şi primul şi al doilea tur. De atunci, noi am dorit resetarea organizaţiei. A venit momentul să dăm organizaţiei ceea ce a început să îi lipsească: unitate în adevăratul sens al cuvântului, nu doar declarativ”, a spus Ştefan.
Știre inițială
Rovana Plumb, care a condus în ultimul an PSD Dâmboviţa şi care candidează duminică pentru un nou mandat la şefia filialei, a fost dur criticată în conferinţa de alegerii.
Titus Corlăţean a acuzat nepotism, decizii greşite, neimplicare, în timp ce contracandidatul lui Plumb susţine că actuala conducere a dezbinat filiala.
„Nu recurg la atacuri la persoană, dar sunt lucruri care în momente importante trebuie spuse (…) şi niciodată nu am ezitat să le spun atunci când este important să le spun, pentru ca lucruri care s-au întâmplat să nu se mai întâmple de acum înainte” a afirmat Titus Corlăţean.
Acesta a amintit despre un eveniment politic intern al PSD din anul 2005, când un preşedinte social-democrat a urcat pe scenă şi s-a adresat colegilor cu sintagma: „dragi tovarăşi”.
„După atâţia ani, constat încă o dată că sunt colegi care nu realizează că s-au schimbat timpurile. (…) e nevoie de inteligenţă politică şi de înţelepciune în a-ţi face propria introspecţie şi de a lua deciziile care sunt necesare, iar astăzi este nevoie de o schimbare în bine şi de o resetare a organizaţiei de partid. (…) La noi, la Dâmboviţa ştim ce s-a întâmplat (…) managementul politic, administrativ şi organizatoric slab la nivelul conducerii de vârf a fost o realitate. Au fost greşeli impardonabile, intrare în campania electorală pentru parlamentul european şi campania începuse, şi noi nu aveam o echipă de campanie, dar aveam şef de campanie, aveam un director de campanie care a fost numit pe criterii care nu avea legătură cu politica. Au fost decizii greşite şi a fost neimplicare. Nu poţi să vii din când în când, din când în când să mai treci să mai spui bună ziua şi nu pui osul la muncă. Un partid politic nu se conduce venind din când în când. Un partid politic înseamnă angajament, înseamnă respect pentru cei care sunt fundamentul acestui partid, primarii, viceprimarii, consilierii, înseamnă să fii solidar cu colegii şi la bine şi la greu, nu doar în campanie electorală. Să nu-i mai împarţi pe oameni, pe primari, pe tot felul de criterii. (..) Să nu mai repetăm şi să nu mai acceptăm astfel de greşeli, să nu mai acceptăm interferenţe de natură familială în politică. Eu nu exclud ca membrii de familie să aibă o carieră politică, să aibă o ascensiune. Am spus însă: lăsaţi-i pe cei tineri să-şi câştige tresele, gradele, în bătălie, în luptă, în mod firesc să crească natural/ aşa ceva nu trebuie să se mai întâmple. Au fost momente care au generat tensiuni şi fracturi în organizaţie şi trebuie să spunem acest lucru”, a adăugat senatorul social-democrat.
El a spus că PSD trebuie să renunţe la „peremisme” şi să promoveze oameni care vorbesc corect.
Citește și: Gazele românești mai scumpe ca cele din Austria