China atacată de George Soros

Valentina Constantin

Miliardarul George Soros a declarat joi că președintele Chinei, Xi Jinping, este „cel mai periculos inamic” al societăților libere, acesta din urmă conducând un regim de supraveghere pe baza înaltei tehnologii.
„China nu este singurul regim autoritar din lume, dar este cel mai bogat, cel mai puternic și cel mai avansat din punct de vedere tehnologic”, a declarat Soros, exprimându-și îngrijorarea și cu privire la Rusia lui Vladimir Putin.
„Astfel, Xi Jinping este cel mai periculos adversar al societăților deschise”, a afirmat Soros în cadrul unei cine la care au fost invitați participanți la Forumul Economic Mondial de la Davos.
Miliardarul de origine maghiară a declarat că giganții americani precum Facebook trebuie ghidați de către autorități pentru binele democrației. 
Acesta a subliniat „pericolul de moarte cu care se confruntă societățile deschise, ca urmare a instrumentelor de control pe care computerele ce învață și inteligența artificială le pot pune la dispoziția regimurilor represive”.
Soros s-a referit la preocupările din Occident cu privire la giganții tehnologici ZTE și Huawei din China, în timp ce rețele wireless de generație următoare de tip 5G sunt instalate direct de pe linia de producție.
Acesta consideră că președintele american Donald Trump ar trebui să pună presiune mai mare pe companii, ca parte a unui efort mai susținut împotriva Chinei, în loc să înfrunte „practic întreaga lume” în conflicte comerciale.
„Dacă respectivele companii ar ajunge să domine piața tehnologiei 5G, acest lucru ar reprezenta un risc inacceptabil de securitate pentru restul lumii”, a spus Soros într-un discurs, ale cărui copii în limba chineză au fost distribuite în cadrul evenimentului.
China comunistă condusă de președintele Xi a dezvoltat un sistem de înaltă tehnologie, inclusiv de recunoaștere facială, pentru a ține evidența cetățenilor săi, iar Soros susține că algoritmii ar putea ajunge să calculeze cât de mare este amenințarea pe care anumite persoane o prezintă la adresa regimului.
„Sistemul de „credit social”, dacă ar deveni operațional, i-ar oferi lui Xi control total asupra poporului”, a declarat Soros la evenimentul respectiv, care a fost deschis și pentru reprezentanții mass-media.

Citeste si...  Prețul măștilor medicale în România a crescut și de aproape 20 de ori
Distribuie articol:
Lasa un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *