Premierul Florin Cîţu a afirmat, în intervenţia sa la Summitul Platformei Internaţionale Crimeea, că România susţine aspiraţiile Ucrainei de a deveni membru al comunităţii europene şi euro-atlantice. El a adăugat că ţara noastră „rămâne ferm angajată în implementarea politicii de nerecunoaştere a anexării ilegale a Crimeei de către Federaţia Rusă”.
„Este o plăcere să mă aflu astăzi în Kiev şi să particip la acest eveniment important atât pentru Ucraina, cât şi pentru comunitatea internaţională. Profit de această ocazie pentru a anunţa că, astăzi, România aderă la Platforma Internaţională Crimeea. După cum ştiţi, România a fost şi va continua să fie un susţinător ferm al suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Ucrainei. În acelaşi timp, România rămâne ferm angajată în implementarea politicii de nerecunoaştere a anexării ilegale a Crimeei de către Federaţia Rusă. România susţine aspiraţiile Ucrainei de a deveni membru al comunităţii europene şi euro-atlantice. România a fost primul stat membru UE care a ratificat Acordul de Asociere între UE şi Ucraina. De asemenea, Summitul NATO de la Bucureşti a recunoscut dreptul Ucrainei de a deveni membru al Alianţei, atunci când vor fi îndeplinite condiţiile. Ştim din propria noastră experienţă că realizarea acestor obiective necesită viziune, sprijin public solid şi voinţă politică. Ca ţară vecină şi partener al Ucrainei, încurajez ferm conducerea politică a Ucrainei să accelereze reformele economice şi sociale necesare, pentru a realiza transformarea democratică a societăţii şi prosperitatea ei pe termen lung. Beneficiile vor fi împărţite întregii societăţi ucrainene, inclusiv de către minoritatea română care locuieşte în Ucraina, şi vor contribui la încurajarea armoniei sociale, a stabilităţii şi a prosperităţii”, a precizat Florin Cîţu, în intervenţia sa.
Şeful Executivului a mai spus că Summitul Platformei Internaţionale Crimeea arată că există provocări şi ameninţări la adresa valorilor democratice şi a stabilităţii şi securităţii din regiunea Mării Negre.
“PETlican”, proiect SOR care își propune reducerea cantităţii de plastic din Delta Dunării